...

We built it up,
To watch it fall.
Like we meant nothing at all.
I gave and gave the best of me,
But couldn't give you what you need.
You walked away,
You stole my life,
Just to find what your looking for.
But no matter how I try,
I can't hate you anymore.

...nu prea stiu ce sa scriu.adica...mi'e dor de el.incerc sa ma conving pe mine insami ca nu'mi pasa, ca i got over him, dar... ceva ma retine. e asa usor sa ii mint pe cei din jur, cand de fapt singura pe care trebuie sa o conving cu adevarat sunt eu. nu stiu ce e cu mine. pentru prima data, inima domina ratiunea. stiu ce trebuie sa fac, singura solutie rationala posibila, dar pur si simplu nu pot sa o pun si in practica, pentru ca...nici macar nu stiu de ce. stiu doar ca toate gandurile mele sfarsesc prin a se indrepta intr'un final spre el, acel om pe care sunt convinsa ca il iubesc, pentru a se opri si a se incapatana sa ramana fixate pe amintirea chipului de care am devenit dependenta... nu'mi ies din minte bratele lui stranse in jurul meu, vocea lui enervandu'ma, calmandu'ma, alintandu'ma... vocea aceea de care mi'e pur si simplu atat de dor... vocea care m'a ridicat mereu cand am cazut, vocea care m'a adus in halul asta... vocea care nu mai e langa mine sa ma calmeze si sa'mi dea puterea sa o iau de la capat. de data asta, sunt pe cont propriu, trebuie sa ma descurc singura, trebuie sa am incredere. incredere in cel de sus. incredere in mine. nu mai am nici o cea mai buna prietena care sa'mi zica ce sa fac si sa ma determine sa fac ceea ce trebuie, pentru ca nimeni nu ma intelege cu adevarat. nu mai e vreo carte sau vreo melodie in care sa gasesc raspunsul pe care il caut, sa o pot citi/asculta la nesfarsit pana ce ma conving ca asa e. nu mai e nimic sa ma ajute. nimic...in afara de mine. pentru ca stiu ca puterea pe care o caut e in mine, dar nu am curajul sa o descopar si sa o folosesc. pentru ca prietenii, cartile, melodiile care ma inconjoara imi spun sa trec peste. propria ratiune imi zice ca nu ne mai leaga nimic si ca ma agat degeaba de o amintire. dar... pentru ca, evident, undeva trebuie sa existe un "dar" care sa complice totul... ceva ma retine.(mi'a venit in minte un vers, but i can't bring myself to let you go, si ma enervez pentru ca nu imi dau seama din ce melodieee.damn [dupa ceva timp mi-am amintit, madonna-bad girl] ).ceva ce cred ca se numeste intuitie. pentru ca...ok.nici el n'a uitat ce a fost.ieri mi'a devenit clar lucru asta.si stiu ca si lui ii mai pasa.numai ca...nu ne vedem, asta e, a fost si va fi mereu problema dintre noi. si fix cand incepe sa mi se stearga din minte (sau asta incep sa cred) iar dau de el. si imi reaminteste cat de dulce poate fi si de ce il iubesc, si vraja se tese la loc, incep iar sa plutesc si redevin dependenta de zambetul lui. si cand sunt convinsa ca nu mai am nici o sansa imi demonstreaza iar ca ii pasa. si iar incep sa'mi fac sperante. si la naiba. stiu ca trebuie sa nu ma mai gandesc la el, dar oricat as incerca, nu sunt in stare... i'm barely haanging oon...(behind these hazel eyes.cred)si de cate ori afirm ca s'a terminat totul si ca nu mai exista nici macar speranta, simt o strangere de inima si incep sa ma indoiesc iar de propriile cuvinte. si...nu stiu. am scris toate astea in speranta ca imi voi face ordine si in ganduri, dar sunt tot mai derutata cu fiecare rand ce se asterne in fata mea...
"seems like everbody is breaking up... throwing their love away...".mda.exact asa ma gandesc si eu, si ma uit in jurul meu cum toti se combina si se despart intr'un ritm ametitor, si zambesc in sinea mea cand imi amintesc cum era cand zburam si eu din floare in floare, si cum e acum. cand stiu cum e sa fii indragostit cu adevarat, si sa ramai indragostit. se zice ca dragostea adevarata vine o data in viata. si ma sperii. pentru ca sunt indragostita, si pentru ca desi doare, si intotdeauna va durea, nu vreau sa concep ca o data se va termina. fluturasii astia din stomac nu se compara cu nimeni si nimic:x. fiorii ce ma trec cand ma oglindesc in ochii lui si vad cat il afecteaza si pe el, si nu ne putem dezlipi privirile... senzatia care ma cuprinde cand imi amintesc de primul nostru sarut.si de celelalte. si de tot ce a fost si tot ce este... si cine stie cate vor mai fi. pentru ca privesc inapoi si imi dau seama cat de mult am fost in stare sa astept, si ma uimesc pana si pe mine, si imi dau seama ca nu am limite, ca pentru el as trece peste orice. si...mda. ajung la compunerea de ieri la germana. "gib jedem tag die chance, der schonste deines lebens zu werden." nu trebuie sa ma agat de o zi din viitor pe care mi'o imaginez frumoasa, trebuie sa treiesc clipa pentru a fi fericita.trebuie sa'mi iau fericirea din lucrurile marunte.trebuie sa...
la naiba.trebuie sa tac din gura si sa nu'mi mai fac griji, si sa nu mai fabulez aiurea. trebuie sa traiesc clipa si atat.