Se afișează postările cu eticheta #throwback thursday. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta #throwback thursday. Afișați toate postările

joi, ianuarie 16, 2014

...and supergirls don't cry

Te lauzi cât de bine ți-a ieșit să mă înșeli, că norocul tău că ești un actor atât de bun...
Ok, spune-mi, dragule, ce-ai câștigat?
Te iubeam. Aș fi făcut orice pentru tine. Ți-ai bătut joc de singurul lucru pe care ar fi trebuit să-l apreciezi pentru ca e cel mai de preț lucru pe care ți-l puteam oferi.

Sigur, continuă să te lauzi cât de bine ți-a ieșit să-ți bați joc de sentimentele mele, cât de fraiera sunt... da, știu, sunt o proastă. Am fost o proastă. Nu pentru că ai fi fost tu un actor atât de bun ci pentru că te iubeam atât de mult încât nu vroiam sa cred ca ai fi capabil de asa ceva.
Acum, s-a dus. For good.
Și știi ceva? Nu-mi mai pare rău. Nu mai regret nici măcar că am avut încredere în tine, știind că n-ar trebui.
Nu mai cred că să alegi să vezi ce e mai bun într-un om înainte să-ți demonstreze contrariul e un semn de slăbiciune. E o prostie - poate, dar e uman. Și nu vreau să fiu genul de persoană care ține pe toată lumea la distanța pentru că nu toată lumea merită, pentru că unii mă vor răni. Pentru că n-aș face decât să refuz să acord o șansă și celor care o merită, și să le dau și lor un motiv să se închidă în ei...
Știu că voi fi rănită.
Sunt o fraieră, da. Îmi asum asta. Într-un final, va merita.

Pentru că nu eu sunt de vină în povestea asta. Am să încetez să mă învinuiesc și să mă întreb ce ar fi trebuit să fac altfel, pentru că nu eu sunt cea rea în povestea asta.
Nici nu sunt eu cea care a ieșit în pierdere.
It's on you, honey... this one is on you.
Poți spune ce vrei, cui vrei despre mine. Nu-mi mai pasă. Acum nu mai am niciun motiv să mă simt vinovată, nu mai am niciun motiv să cred că n-am încercat destul, că n-am făcut tot ce se putea face, că n-am mers până la capăt.
Pentru că am mers până la capăt. Doar cei care au făcut-o vreodată știu de cât autocontrol și de cât curaj e nevoie pentru asta.
Tu ești singur, și neînțeles, și vrei pe cineva care să-ți fie alături atunci când ai nevoie... Am vrut să fiu persoana aceea, am încercat atât de tare... n-a fost destul. Atunci când găsești pe cineva care să fie lângă tine, faci tot ce poți să alungi persoana aceea, să o rănești până ce pleacă, pentru că... pentru că poți, probabil. Îți doresc succes în a găsi pe cineva și mi-e milă de cea care va mai încerca asta. Sau cine știe, poate următoarea va fi cea care să te învețe să apreciezi oamenii care îți vor binele...
I won't hold my breath.

Deși nu-mi vine să cred cât de departe a fost nevoie să se ajungă pentru asta, renunț la tine - nu pentru că sunt obligată de împrejurări să o fac, ci pentru că vreau.
Pentru că nu mai e nimic aici ce să-mi pot dori. Nu mai e niciun viitor pentru noi, și nu mă mai doare asta... nu mai vreau nimic de la tine.
Vreau doar să stai departe de mine, cât de departe poți, să nu mai fiu nevoită să te văd vreodată în fața ochilor, pentru că mi se face greață. Îmi faci greață.

(septembrie 2013)

joi, ianuarie 09, 2014

All we have is now...

...don't run from this.

Am petrecut atâta timp jucându-ne unul cu celălalt, unul cu sentimentele celuilalt... Poate ca la un moment dat jocurile astea au avut vreun sens. Poate că așa e să fie, poate că e singurul mod în care știm să fim unul cu celălalt...
Dar nu mai avem tot timpul înaintea nostră, așteptând să ne decidem ce vrem, să ne sincronizăm. Eu voi pleca. Poate că și tu. Poate că nu vei mai fi aici când eu mă voi întoarce. Orice-ar fi, nu mai avem timp să ne jucăm, să ne ascundem după deget... Tot ce avem este acum. Știu că te sperie, știu că tocmai faptul că nu mai avem timp te sperie, te îndepărtează, ca să nu te pot răni atunci cînd plec, dar te rog... te rog, nu fugi iar. Nu acum.
Acum e tot ce avem...




(august 2013)

joi, ianuarie 02, 2014

Giving up

Altă zi, același căcat. Altă persoană, același rezultat.

De ce am eu șervețele lângă laptop? Pentru că am realizat că e inutil să le mai pun la loc. Pentru că zilele vieții mele minunate și strălucitoare se termină în fața aceluiași ecran luminând în întuneric pe care nu-l văd, prea ocupată să-mi șterg rimelul.

Și sunt sătulă, așa de al naibii de sătulă să mai cred că o să se schimbe vreodată ceva, că merită să încerc, că merită să îmi pese, că merită să investesc timp și energie... Pe naiba. Nimic nu se schimbă. Niciodată.

La ce bun să încerci să cunoști o persoană, să o consideri nevinovată până la proba contrarie? Cea mai mare prostie. Toți sunt la fel, toți te vor duce în același loc, singura diferență e că unii se prefac mai bine decât alții.

Vreau să plec de aici. Trebuie să scap de aici, cât mai pot, cât mă mai pot aduna, înainte să o iau razna complet.
Locul ăsta mă macină încet, mă stoarce de vlagă, mă dezgustă - nimic nu mai poate fi schimbat aici. Toți suntem o apă și-un pământ, otrăviți de aceeași societate.
Nu mai vreau să fiu o parte din asta.

(2013)