De ce am eu șervețele lângă laptop? Pentru că am realizat că e inutil să le mai pun la loc. Pentru că zilele vieții mele minunate și strălucitoare se termină în fața aceluiași ecran luminând în întuneric pe care nu-l văd, prea ocupată să-mi șterg rimelul.
Și sunt sătulă, așa de al naibii de sătulă să mai cred că o să se schimbe vreodată ceva, că merită să încerc, că merită să îmi pese, că merită să investesc timp și energie... Pe naiba. Nimic nu se schimbă. Niciodată.
La ce bun să încerci să cunoști o persoană, să o consideri nevinovată până la proba contrarie? Cea mai mare prostie. Toți sunt la fel, toți te vor duce în același loc, singura diferență e că unii se prefac mai bine decât alții.
Vreau să plec de aici. Trebuie să scap de aici, cât mai pot, cât mă mai pot aduna, înainte să o iau razna complet.
Locul ăsta mă macină încet, mă stoarce de vlagă, mă dezgustă - nimic nu mai poate fi schimbat aici. Toți suntem o apă și-un pământ, otrăviți de aceeași societate.
Nu mai vreau să fiu o parte din asta.
(2013)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu