Acum știu de ce plângeam atât de tare la acel film. Nu din cauză că îmi doream foarte mult ca ei să rămână împreună, ci pentru că îmi doream foarte mult ca noi să rămânem împreună.
Pentru că mă identificam cu ea, și atâta timp cât pentru ei mai era o șansă, mai putea exista una și pentru noi...
Acum nu mai există niciuna.
Mi-e greu să admit asta, dar așa e. E sfârștiul, și nu noua poveste aproape de un final tragic mă face să plâng, ci a noastră.
Așa cum știu că e sfârșitul sezonului lor, știu și că e sfârșitul sezonului nostru, doar că eu n-am să revin în toamnă și sfârșitul nostru va rămâne... sfârșitul.
(2012)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu