"vor fi momente in viata in care vei simti ca totul s-a sfarsit. nu va fi decat inceputul."
inceputul cui? inceputul drumului spre fericire sau acela va fi doar inceputul durerii?
de ce toata lumea vorbeste despre sfarsit? da, toate se sfarsesc. zilele, noptile, relatiile, certurile, momentele de bucurie si lacrimile. dar oare chiar trebuie sa ne concentram pe ceea ce "se termina"? oare ceva cu adevarat important pentru noi se poate termina vreodata? poate doar odata cu imaginatia. sau mai bine zis odata cu libertatea imaginatiei.
toata lumea imi reproseaza ca sunt o visatoare, ca sunt aiurita, ca ma pierd in lumea mea si nu mai sunt atenta la ceea ce e in jurul meu. eu zic ca sunt foarte atenta la ceea ce ma inconjoara, dar la acele lucruri din realitate pe care majoritatea le trec cu vederea... da, traiesc in lumea mea. asta e felul meu de a fi. am incercat sa ies de acolo, dar nu am putut face fata realitatii fara vise si imaginatie, si daca lumea traieste astfel inteleg toti nervii, tot stresul, poate chiar razboaiele in incercarea unora de a-si impune vointa la o scala mare. poate chiar ii admir pe cei care pot suporta asa ceva. dar eu nu pot. fara sa visez nu ajung niciunde. cum poti sa devii mai bun daca nu visezi la altceva, te inchizi in tine si accepti ce-ti ofera ceilalti? si totusi nimeni nu ma intelege, toti vor sa ma schimbe. ce ar trebui sa fac?