culcata in umbra unui fag,
mangaiata de vant,
sunt insotita de tot ce mi-e drag,
reprezentat printr-un gand.
un gand simplu, ca un fulger
ce incet, naste-o intrebare.
aproape pierduta intr-un mediu auster
nu-mi da pace, cerand dezlegare...
"ce este aceasta forta ce m-atinge?"
ce fara vreo iluzie de scapare ma cuprinde...
un vis pierdut in neant?
un vis sfarsit de zori?
un nume,
scrijelit pe-un pergament,
mistuit apoi in flacari.
nu-l pot gandi sau pronunta.
teama? respect?
ce-mi insufla romanta?
e... nedefinit... suspect?
chiar propria ratiune
ameninta cu tradarea
in fata unui simplu nume...
am sa mi-l permit doar o data:
cred...ca e iubirea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu