Problema mea e că niciodată nu știu când să pun punct.

Sa poate tocmai aceea că pun punct, dar apoi încerc să continui ideea, să continui povestea la fel ca înainte de acel punct când, de fapt, e doar... punct. Fără continuare sau o partea a IIa trasă de păr pentru ca prima a fost minunata. Fără să recitești ce a trecut deja. Fără poate-nu-e-totul-pierdut. Doar punct și... un nou început.

Am nevoie să învăț să mă desprind. Am nevoie să las în urmă persoanele care mă trag în jos. Persoanele care se mulțumesc cu o rutină care nu duce nicăieri și care încearcă să-mi impună și mie aceeași cale. Nu mai avem nimic comun... poate că nici n-am avut vreodată. Doar pentru că e calea cea mai bună pentru cei care se tem de orice e nou, de orice e diferit de tot ceea ce au făcut până acum, nu înseamnă că e o cale bună de urmat pentru mine... E doar calea cea mai scurtă către a o lua razna.

Dacă e nou, e bun. Dacă e diferit, e și mai bun. Dacă n-are nicio legătură cu ultima poveste, e perfect - e exact ceea ce am nevoie..