nici eu nu stiu ce gandesc:|

tocmai am terminat de citit o poveste despre moarte... si ma gandesc ca uneori cea mai mare dorinta a mea e sa mor. de fapt nu stiu ce inseamna moartea in mintea mea. sa evadez pur si simplu din lumea asta... pacat ca e o hotarare ireversibila. pur si simplu nu am nimic de pierdut. sau cel putin asa cred... apoi imi amintesc de tata si de EL. tata care ma iubeste si pe care il iubesc si el, acea persoana fara de care nu'mi pot imagina viata. acea persoana care desi nu este langa mine ma impiedica sa fiu singura, simplul gand, simpla amintire a lui parca ma intareste, pentru ca stiu ca undeva exista el. si cand privesc stelele si imi imaginez ca stam pe acelasi pamant admirand acelasi cer in acelasi timp si aceeasi dimensiune parca nici nu mai pare asa departe... si la urmelor pentru ce ne'a mai daruit atunci dumnezeu viata? adica lucrul acesta e pana la urma un privilegiu, iar cand ma gandesc la cei care mai au numai cateva clipe de trait sau care au plecat deja dintre noi impotriva vointei lor mi se pare cel mai egoist gest cu putinta... sa te sinucizi... pentru ca viata o definesc prin fericire. pentru ca si lacrima exprima mai multa fericire decat incremenirea in timp si spatiu si adormirea tuturor gandurilor si simturilor. pentru ca fericirea nu e un loc, ci o directie. pentru ca fericirea nu este un ideal imposibil, ci realitatea pentru cei care isi doresc cu adevarat sa le fie bine. pentru ca nimic nu e perfect si nimic nu e complet intunecat. pentru ca luminita de la capatul tunelului va exista intotdeauna, fie ca o vedem, fie ca nu, atata timp cat exista speranta. pentru ca daca vrei cu adevarat poti si daca ai vointa muti si muntii din loc (desi expresia e idioata, pt ca vorba aia daca ai creier ii lasi acolo ca nu te deranjeaza). pentru ca destinul nu e o plasa in ochiurile caruia te prinde un noroc capricios si schimbator, ci o gradina pe care o cultivi singur prin gandurile pe care le ai. pentru ca si in cea mai friguroasa noapte se va gasi o stea pe cer si in cea mai crunta depresie se va gasi un zambet binvoitor sau un gest frumos. ramane numai la atitudinea fiecaruia sa aleaga daca se bucura de ele si daruieste un zambet mai departe sau daca asteapta ca norocul sa'i pice din cer si viata sa'i devina perfecta...
"gandeste-te la prieteni si la oameni care tin la tine...si la viata in sine, care e un lucru minunat si banuiesc ca stii cat valoreaza, si nu mi se pare in regula s-o distrugi numai pentru ca poti...candva o sa-ti para rau, si atunci va fi prea tarziu...de ce sa nu faci ceva acum?"(banuiesc ca tu ai uitat ce ziceai... si desi dramatizai, ai dreptate.)