was being so close
and having so much to say
and watching you walk away...
nu mai cred in karma. chiar am fost draguta cu toata lumea, nu-mi amintesc sa fi facut nimic rau, pentru ca am fost fericita. din cauza firii vulcanice, cad in extreme. la cel mai mic motiv de bucurie sunt in extaz, cand ceva ma raneste, ma prabusesc. de obicei sunt o fire puternica. e nevoie de mult sa ma atingi, de foarte mult sa ma ranesti sau sa ma dobori. dar uneori ma trezesc pe jos fara sa stiu macar de ce, de obicei atunci cand plutisem prea sus, eram prea fericita, ceea ce face caderea si mai dura. iar atunci, va trece o vreme pana sa fiu in stare sa ma ridic. si nu va mai fi la fel. de fiecare data ma inchid mai mult in mine, ii indepartez si mai tare pe ceilalti, devin si mai ironica, si mai rea incercand sa ma apar, sa nu mai cred orbeste in nimeni, sa nu mai sufar. "something inside this heart has died, i'm in ruins..." uneori stau si ma intreb unde a disparut fetita dulce, inocenta, care ajuta pe toata lumea fara sa ceara nimic in schimb pe care mi-o amintesc. si imi dau seama ca e adevarat: sunt ceea ce ma fac ceilalti sa fiu.
cum se poate ca o lume intreaga sa se naruiasca intr-o singura zi? cum pot pierde in doar cateva ore toate lucrurile care contau, toate lucrurile de care m-am agatat, toate sperantele? iar acum lovitura de gratie... singurul lucru la care nu m-as fi asteptat. trebuie sa invat sa tin totul in mine, sa nu mai cred in oameni, sa arat doar ce vreau sa se vada, chiar daca totul ar fi o minciuna bazata pe aparente. la urma urmelor, nu asta face toata lumea? abia acum imi dau seama ca tocmai mastile fac viata frumoasa, atunci cand pica vreuna, totul se spulbera si se pierde "pe aripile vantului"...