Necazul este că nu poţi şterge nimic din ce s-a petrecut în viaţa ta. Tabloul rămâne aşa cum a fost pictat. În literatură, scriitorul poate să renunţe la porţiuni care nu sunt în armonie cu întregul, dar viaţa păstreaza totul, nimeni nu poate înlătura un singur rând măcar.
Cred că acesta este motivul pentru care îmi place să scriu. Aşternute pe hârtie, gândurile mele se păstrează, adunate într-un singur loc, pentru cât timp vreau eu, dar pot să revin asupra lor. Le pot modifica oricând, până ce le aduc în forma în care îmi par perfecte... Pentru mine, perfecte sunt rândurile asupra cărora revin peste zile, luni, poate ani; deşi cu siguranţă sentimentele mele asupra subiectului s-au schimbat, nu aş mai schimba nimic din forma în care le-am pus la păstrare într-un caiet îngălbenit sau în memoria calculatorului. Dacă nu, le modific, iar şi iar, până ce trec testul timpului...
Îmi place puterea pe care o am asupra scrierilor mele-pagini de jurnal, schiţe în agendă, postări pe blog... e o putere pe care nu o am asupra vieţii reale şi nici nu o voi avea vreodată. Pot şterge porţiuni care nu îmi mai plac şi adăuga altele; şlefuiesc cu răbdare propoziţii până ce strălucesc asemeni briliantelor în ochii mei.
Cred că este şi un exerciţiu de autocunoaştere. Îmi place să citesc pagini scrise în fugă în trecut, să le compar cu ideile ce-mi vâjâie în minte în prezent, să pot observa modul în care gândesc sau felul în care m-am schimbat. Cred că mă ajută să-mi formez părerea de sine, şi e un bun exerciţiu de imaginaţie să încerc să aleg ceea ce vreau să devin şi să caut modurile în care pot ajunge acolo. Mă îndoiesc că există vreo scriere originală, oricât de puţin elaborată, care să nu poarte amprenta autorului, să nu-i trădeze caracterul şi modul de a gândi, dispoziţia sau aspiraţiile...
Sunt astăzi unde m-au adus gândurile mele. Voi fi mâine unde mă vor putea duce gândurile mele.
Cred că acesta este motivul pentru care îmi place să scriu. Aşternute pe hârtie, gândurile mele se păstrează, adunate într-un singur loc, pentru cât timp vreau eu, dar pot să revin asupra lor. Le pot modifica oricând, până ce le aduc în forma în care îmi par perfecte... Pentru mine, perfecte sunt rândurile asupra cărora revin peste zile, luni, poate ani; deşi cu siguranţă sentimentele mele asupra subiectului s-au schimbat, nu aş mai schimba nimic din forma în care le-am pus la păstrare într-un caiet îngălbenit sau în memoria calculatorului. Dacă nu, le modific, iar şi iar, până ce trec testul timpului...
Îmi place puterea pe care o am asupra scrierilor mele-pagini de jurnal, schiţe în agendă, postări pe blog... e o putere pe care nu o am asupra vieţii reale şi nici nu o voi avea vreodată. Pot şterge porţiuni care nu îmi mai plac şi adăuga altele; şlefuiesc cu răbdare propoziţii până ce strălucesc asemeni briliantelor în ochii mei.
Cred că este şi un exerciţiu de autocunoaştere. Îmi place să citesc pagini scrise în fugă în trecut, să le compar cu ideile ce-mi vâjâie în minte în prezent, să pot observa modul în care gândesc sau felul în care m-am schimbat. Cred că mă ajută să-mi formez părerea de sine, şi e un bun exerciţiu de imaginaţie să încerc să aleg ceea ce vreau să devin şi să caut modurile în care pot ajunge acolo. Mă îndoiesc că există vreo scriere originală, oricât de puţin elaborată, care să nu poarte amprenta autorului, să nu-i trădeze caracterul şi modul de a gândi, dispoziţia sau aspiraţiile...
Sunt astăzi unde m-au adus gândurile mele. Voi fi mâine unde mă vor putea duce gândurile mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu