Câteva ecouri familiare, șoapte nedeslușite. Un murmur înfundat, neînțeles, nu genul acela liniștitor, ci genul acela care aduce sentimente ciudate, neidentificate, presimțiri sumbre.
Liniște? Iluzia ei. Un murmur înăbușit.
Calmul de dinaintea furtunii? Nu.
Trecerea de la calm, la furtuna. Sfârșitul calmului? Debutul furtunii? Nu știu, dar ceva urmează să se întâmple.
Anticipare. Nerăbdare sau teamă? Nu știu.
Vreau să știu ce urmează, încotro mă îndrept de aici, nu știu cât mai pot suporta tensiunea... Dar oare vreau să știu? Mi-e frică. Știu ce vreau să se întâmple și ce s-ar putea întâmpla.
Cei doi poli. Opuși, bineînțeles.
Mi-e frică. Dacă de aici o iau în jos? Dacă va merge prost? Cum am să-mi mai revin dacă mă întorc în punctul din care am plecat, în punctul în care am ajuns data trecută?
Știu că inevitabilul se va întâmpla, zarurile au fost aruncate. E rândul meu, mutarea mea. Trebuie să o fac.
Neliniște. Speranță. Teamă. Anticipare.
E atât de liniște încât îmi pot auzi bătăile inimii.
Aici, e doar liniște.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu