mi-e dor, mi-e dor...

De ce? Aș vrea să știu. De cine? Nici măcar asta nu știu.
De cea care am fost? De ceea ce am distrus? De ceea ce am pierdut?
Nu... De ceea ce am lăsat să plece? Nici măcar. Îți poate fi dor de ceva ce n-ai avut niciodată? Îți poate fi dor de a-ți fi dor? Așa se numește atunci când te uiți înapoi, la ceea ce credeai, la lucrul în care credeai cu ardoare, și tânjești să-ți recapeți motivația?
Merită să trăiești doar dacă există ceva pentru care ai fi dispus să mori. Așa să fie? Sau e normal să-ți schimbi convingerile din când în când, și să apară momente între ele când nu crezi în nimic în mod special, dar vrei cu încăpățânare să simți ca faci ceva, ceva ce contează?

We love it and we leave it and we watch it burn,
Damn these wild young hearts...

E normal să te oprești și să-ți pui întrebări, sau timpul în care o faci e timp pierdut din goana după un ideal? Sau viața la voia întâmplării, fără să alergi după vre-un ideal e de fapt viața, așa cum ar trebui să fie?

Mi-e dor de ce eram. Eram exact acolo unde trebuia să fiu, sau acolo unde credeam că trebuie să fiu. Aveam dreptate sau nu, nu știu nici acum. Poate nici nu contează. Ce se întâmplă când crezi că ai luat-o pe un drum greșit, pe un drum care nu e al tău? Așa e de câte ori îți iei inima în dinți și pășești către necunoscut, de câte ori depășești limitele impuse de teama de necunoscut? E ceva normal? E ceva în neregulă cu mine? Sau ar trebui să-mi ascult intuiția?
Știu un singur lucru. În locul acela cald și luminos, care părea în regulă, nu mă pot întoarce decât în amintiri și știu ca nu e în regulă să trăiești în amintiri... să trăiești în amintiri nu înseamnă să trăiești. Atunci când nu te poți întoarce, nu poți merge decât înainte. Și mai înfricoșător decât să merg înainte nu e decât să rămân pe loc...
Un pas înainte, și poate voi recrea senzația aceea de familiaritate... Un pas înainte, și poate voi avea senzația că știu încotro mă îndrept.

Life is either a daring adventure ot nothing at all.

butterflies, heart skipping beats... that can't be safe.

momentele acelea cand incepi sa cunosti o persoana si surprinzi sentimentul acela de familiaritate. atunci cand nu mai conteaza despre ce vorbiti, nu mai trebuie sa-ti cauti cuvintele, ai mereu ceva de spus si asculti atat de absorbit incat nu mai exista nimic, decat persoana din fata ta. cand spui tot ce ai vrea sa tii pentru tine pentru ca arata exact ceea ce esti. cand te apropii de o persoana fara sa iti dai seama. atunci cand e ceva complet neprevazut.

atunci cand singur, in linistea gandurilor tale, acele momente iti vin in minte si iti dai seama ca au insemnat ceva. ca au insemnat mult, ca n-au fost doar incercari de a omora timpul...
atunci cand realizezi ca zambesti, si cand ai furnicaturi in stomac, si senzatia aceea pe care nu stiu cum s-o numesc care te face sa te simti bine. atunci cand toate astea apar cand si de unde nu le-ai fi cautat in veci.

i found love in a hopeless place...