Când Dumnezeu vrea să-i ia cuiva mințile, îi îndeplinește toate dorințele.

Cât despre tine...

Ești cea mai complicată chestie în care m-am băgat vreodată.
Sentimentele mele pentru tine sunt complicate, manifestările tale sunt complicate și sunt sigură că și sentimentele tale pentru mine sunt complicate și amestecate. Pentru că da, refuz să cred că nu mai simți nimic pentru mine. Nu știu cum sau în ce fel, dar încă îți pasă al naibii de mult...
Faptul că pari să suferi de personalitate bipolară în ceea ce mă privește nu mă ajută deloc, dar deloc!

Te înțeleg.
Am învățat să citesc prin fațada pe care te străduiești atât de tare s-o întreții și de cele mai multe ori îți pot ghici sentimentele, îți pot intui jocurile, îți înțeleg motivele. Nu întotdeauna vreau să le accept, îmi doresc să n-am dreptate, dar le pot ghici... îți pot anticipa majoritatea reacțiilor. Apoi, chiar când nu mai sunt atentă, mă iei complet prin surprindere și iar mă dai peste cap...
Ar cam fi cazul să nu te mai las să faci asta, știu. Dar e al naibii de interesant... E incredibil cum după tot timpul ăsta încă mă mai surprinzi când mă aștept mai puțin. Ma enervezi când faci asta, dar probabil că asta e ceea ce mă împiedică să mă plictisesc...

M-am trezit stând lângă tine, cu un pahar de vin în față, fără să-mi mai fie teamă să zic sau să fac ceva ce n-ar trebui. Cine-ar fi crezut că o să ajungem să râdem în hohote în mijlocul nopții ca doi prieteni vechi?
Oare ce va fi mâine?

Fata aceea...

Sunt fata aceea care stă singură și citește, privind din când în când pe geamul murdar, visând la viața pe care o va începe curând la capătul peronului sau pe scările impunătoare ale facultății. Fata aceea care citește liniștită într-un Railjet și fata aceea cu o urmă de disperare pe chip încercând să se descurce cu o hartă îmbârligată cu scris mic, pe o foaie mai mare decât ea, în aglomerația din metrou...
Fata aceea în blugi și converși care visează să atingă luna și stelele și tot ce se mai poate atinge dacă profită de oportunitățile din aglomerația marelui oraș în care vrea să-și ia viața de la început. Fata aceea care aleargă dintr-o parte în alta vrând să le facă pe toate în atât de puțin timp... vrând să rezolve tot, acum.
Care dintre ele? Una dintre ele... oricare dintre ele.

Care din noi va fi aceea care își va atinge visele?
Pot doar să sper că eu voi fi aceea, dar nimeni nu-mi poate garanta nimic...
Oare câte suntem? Oare cât de diferite sunt speranțele pe care ni le facem fiecare dintre noi când ne părăsim orășelul natal? Oare câte dintre noi vom reuși să le împlinim?

Nu mi-am mai dorit niciodată de atât de multe ori într-o singură zi să mă arunc pe jos și să plâng, pentru că disperarea nu-mi mai încape în cuvinte. Niciodată nu mi-am mai stăpânit lacrimile atât de bine, aprinzând o țigară și grăbind pasul...
N-o să mă descurc aici niciodată!
Poate că nu, dar nu voi renunța. Mă opresc din alergat pentru că mă obligă ora târzie, dar mâine o iau de la început...