Sunt fata aceea care stă singură și citește, privind din când în când pe geamul murdar, visând la viața pe care o va începe curând la capătul peronului sau pe scările impunătoare ale facultății. Fata aceea care citește liniștită într-un Railjet și fata aceea cu o urmă de disperare pe chip încercând să se descurce cu o hartă îmbârligată cu scris mic, pe o foaie mai mare decât ea, în aglomerația din metrou...
Fata aceea în blugi și converși care visează să atingă luna și stelele și tot ce se mai poate atinge dacă profită de oportunitățile din aglomerația marelui oraș în care vrea să-și ia viața de la început. Fata aceea care aleargă dintr-o parte în alta vrând să le facă pe toate în atât de puțin timp... vrând să rezolve tot, acum.
Care dintre ele? Una dintre ele... oricare dintre ele.
Care din noi va fi aceea care își va atinge visele?
Pot doar să sper că eu voi fi aceea, dar nimeni nu-mi poate garanta nimic...
Oare câte suntem? Oare cât de diferite sunt speranțele pe care ni le facem fiecare dintre noi când ne părăsim orășelul natal?
Oare câte dintre noi vom reuși să le împlinim?
Nu mi-am mai dorit niciodată de atât de multe ori într-o singură zi să mă arunc pe jos și să plâng, pentru că disperarea nu-mi mai încape în cuvinte. Niciodată nu mi-am mai stăpânit lacrimile atât de bine, aprinzând o țigară și grăbind pasul...
N-o să mă descurc aici niciodată!
Poate că nu, dar nu voi renunța. Mă opresc din alergat pentru că mă obligă ora târzie, dar mâine o iau de la început...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu