A lăsa în urmă

Am să vă împart în trei categorii.

Prima, sunteți cei pe care vreau să vă las în urmă, dar nu pot.
Cei pe care trebuie să vă las în urmă, dacă vreau să merg mai departe, dacă vreau să mă înalț.
Orice-ar fi fost cândva, mă țineți pe loc - mai mult decât atât, mă trageți în jos.
Dar m-am atașat de voi. Țin la voi. Mă dezamăgiți, pentru că nu vă pasă sau pur și simplu pentru că nu sunteți în stare să duceți la bun sfârșit anumite lucruri, să-mi împliniți așteptările. Dar eu continui să mă bazez pe asta și de aceea mă țineți pe loc, îmi furați timp prețios - nu, nu îl furați. Vi-l dau eu singură, deși știu câte pierd pentru asta. Mă enervez și îmi jur să nu mai iert și să nu mai întorc capul vreodată. Dar mă întorc, și trec cu vederea, și încerc să șterg, pentru că însemnați atât de mult...

Nu-mi pasă. Plec. Veți rămâne în sfârșit în urmă. Îmi încerc aripile, voi zbura singură, fără voi să mă mai trageți în jos. Mă desprind de trecut și mă desprind de voi...


A doua, sunteți cei ce care n-am nicio problemă să vă las în urmă, deși n-aș vrea să fac asta...
Sunteți acolo, și mă pot baza pe voi, și reușiți de fiecare dată să-mi faceți ziua puțin mai bună, și nu mă țineți cu nimic în loc, ba chiar mă încurajați să zbor mai sus și să vă dau și vouă curajul sau puterea să o faceți, pentru că nimeni nu își încearcă aripile singur, fără vreo plasă de siguranță...

V-aș lua cu mine dacă aș putea, pentru că îmi face plăcere să-mi petrec timpul cu voi... Dar sentimentele mele sunt destul de slabe încât să-mi permită să plec fără voi cu doar o urmă de regret. Am să vă caut când mă întorc, deși nu mă aștept să mă așteptați, iar dacă voi lipsi suficient cât să mă uitați... ei bine, nu mă va deranja prea tare.


A treia, sunteți cei pe care nu pot și nici nu vreau să vă las în urmă.
Pentru ca nu doar că nu îmi pot imagina viața fără voi, dar nici n-aș vrea asta, pentru că voi sunteți cei care o colorați, cei care o faceți mai frumoasă.
Cei care sunteți acolo, atunci când am nevoie și atunci când n-am nevoie de nimic altceva decât de cineva cu care să-mi împart și să-mi multiplic fericirea. Cei care mă faceți să cresc în fiecare zi, cei cu sprijinul cărora am ajuns până aici. Cei care remediați daunele lăsate de ceilalți. Cei care sunteți tot ceea ce am nevoie.

Pe voi vă iau cu mine - în gând, în inimă și prin binecuvântarea internetului. Voi sunteți cei la care mă voi întoarce.


Și, desigur, mai ești tu. Eterna excepție, paradoxul absolut pentru mine. Mindfuckul absolut dacă vrei.
Te vreau și vreau să nu te vreau, dar în același timp nu te vreau...
N-am nevoie de tine dar cumva am atât de mare nevoie de tine încât îmi vine să urlu...
Te-am lăsat deja în urmă, dar cumva nu mă pot desprinde de tine.
Singurul meu motiv de a rămâne a devenit cel mai puternic motiv pentru a pleca, și totuși nu știu care din ele ești astăzi, sau vei fi mâine. Nu vreau să mă întorc la tine, dar știu că nu voi putea sta departe de tine...
Mă vei aștepta?