Te vreau.
Știu că e greșit, dar asta nu schimbă nimic. Știu că e greșit, dar asta nu m-a oprit niciodată înainte.
Totuși, acum am mai crescut. Ar trebui să fi învățat din consecințele trecute sau ar fi trebuit să capăt curaj?

Îmi pun întrebări, încerc să mă abțin, încerc să te țin departe de mine, pentru că așa ar trebui... dar de ce trebuie asta? Cine naiba dictează ce e corect și de ce îmi pasă mie? I mean, ce contează, dacă asta e ceea ce m-ar face fericită, right? De ce atunci când ceilalți zic că e greșit, asta îmi diminuează fericirea? De ce am nevoie de aprobarea celorlalți pentru a fi deplin fericită? Societatea e messed up sau eu sunt cea messed up și prea nesigură? Asta e societatea sau doar eu am nevoie de aprobarea celorlalți?

Te vreau! La naiba cu tine, la naiba cu faptul că nu faci să-mi fie deloc ușor să mă țin departe de tine. Cred că nu contează dacă am 10 ani sau 30, zâmbetele începuturilor, privirile furișate, atingerile furate nu își pierd farmecul...
Nu asta e cel mai frumos? Când e nevoie de atât de puțin pentru a trezi atât de multe sentimente? Când ai nevoie de atât de puțin pentru un zâmbet, și starea aceea de euforie ascunsă în spatele lui...



I don't wanna want you, keep telling myself
That I don't want you
But I can't have you
It's crazy
It's getting so hard to stay away from you

Azi voi fi actriță. Din nou...

M-am săturat să postez melodii, fragmente, citate, poze care să transmită un mesaj, care să demonstreze ceva cuiva. M-ai rănit, nu-mi pasă, am trecut peste, sunt mai puternică decât atât, mi-e dor de tine, te iubesc - nici unul din lucrurile astea n-ar trebui să aibe ce căuta într-un update pe facebook. Mi-aș dori să am curajul să le spun tuturor lucrurile astea în față, nu printr-un post impersonal din care să sper că o să priceapă care e mesajul și că le este adresat lor. Mi-aș dori să nu mai am nevoie să pun posturi de genul pretinzând că sunt puternică sau că am încredere în mine sau că sunt bine sau mai știu eu ce... Mi-aș dori să fiu cu adevărat nepăsătoare și încrezătoare, fără să fie nevoie de vreun post care să convinga lumea de ceva ce nu reușesc să mă conving pe mine...
Uimitor cum poți păcăli o lume întreagă cu ceva ce tu nu crezi. Presupun că nimănui nu îi pasă destul cât să se gândească la asta, fiecare ia totul de bun deoarece ca să-ți poți pune întrebări trebuie să-ți pese... Sau ajunge curiozitatea ca să tragi cu ochiul în viața celorlalți în încercarea de a evada din a ta? În cazul ăsta de ce mai dă lumea bani la teatru? Fiecare pune în scenă un spectacol în fiecare zi, deși mă întreb dacă merită câtuși de puțin efortul...

Pentru că știu că asta e vârsta la care nu știi ce vrei să fii, dar crezi că poți fi orice vrei... Pentru că simt ca pierd asta...
De ce pierdem asta? Ce naiba se întâmplă cu încrederea de sine fără margini?
Faptul că pierdem credința că putem face orice ne împiedică să ne atingem visele sau o pierdem doar atunci când realizăm că visele noastre sunt doar vise?
Aș vrea să știu când e corect să renunți la visele tale pentru că ești realist și când e o prostie să faci asta...



My time isn't up. it's just beginning...