Să nu uiți niciodată că erotismul nu se hrănește cu realități, ci cu vise...

Nesiguranta

Te plac. Mult. Și nu vreau să te mai văd, pentru că încep să mă atașez de tine, și asta nu făcea parte din planurile mele... Știu că mă placi, deși nu o spui ai grijă să-mi arați că-ți pasă. Și e drăguț, doar că ceva mă face nesigură în ceea ce te privește. Experiența sau intuiția? Nu ești așa important, dar începi să devii, și mie începe să-mi fie frică să te pierd... Și deși nu-mi dai niciun motiv concret, fiecare minut pare că ar putea fi ultimul...
E un zid între noi care nu știu când s-a creat sau cum să-l distrug. Știi senzația aceea de familiaritate pe care o ai cu persoanele dragi, cu persoanele apropiate? Când poți spune orice îți trece prin minte și va fi ok? Când timpul nu-ți ajunge să-i spui tot ce ți-ai dori, deși nu ai nimic concret în minte să-i spui, și când nu e nevoie să te străduiești să umpli un gol pentru că și tăcerea e în regulă?
Senzația aceea care între noi nu există... Nu știu de ce, sau de când; nu știu dacă se va crea pe parcurs sau dacă ar trebui s-o las baltă. Încă îți simt parfumul pe pielea mea, dar parcă a trecut atât de mult timp de când ne-am văzut. Vreau să vorbesc cu tine, dar ezit să fiu eu cea care te caută. Sunt atâtea lucruri pe care aș vrea să ți le spun, dar nu știu dacă ar trebui. Vreau să îți las spațiu, dar vreau să știi că îmi pasă de tine...

Dati-mi un motiv serios sa-ti refuzi visele.

Cei de la Vama au cerut recent pe Facebook un motiv serios pentru care să-ți refuzi visele... Motive? Sunt mii. Cred că frica e cel mai mare. Frica de eșec, frica de necunoscut, frica de a ieși din zona de confort, frica de a-ți depăși limitele, frica de a fi judecat. Alt motiv ar fi comoditatea. De ce să îți părăsești viața ta comodă și liniștită ca să alergi după cai verzi pe pereți? Nu ai nicio garanție că și dacă faci tot ce-ți stă în putință, vei obține ceea ce vrei. Un motiv serios? Pentru mine, nu există, dar fiecare consideră altceva ca fiind important, așa că pentru unul va însemna totul ceea ce altul calcă în picioare...

Visele nu sunt pentru toată lumea. Visele sunt de obicei ceea ce te consolează când ai o viață de căcat. Nu oricine are curajul sau puterea de a alerga după visele sale. Nu oricine are nevoie de vise cum au visătorii. Sunt oameni care pot trăi foarte bine în griul cotidian, fără să înceapă să le tremure picioarele, fără să sară de pe scaun simțind nevoia să o ia la fugă încotro văd cu ochii.
În schimb, acei oameni care nu-și găsesc liniștea în monotonie, aceia sunt oamenii care nu-și pot refuza visele. Aceia sunt oamenii pentru care nimic nu e prea mult. Aceia sunt oamenii care nu se mulțumesc cu ce au și care știu că niciun vis nu e prea mare când crezi în el. Aceia sunt oamenii care știu că nu își pot atinge visele decât alergând prostește după ele. Sigur, pe drum mai deviezi, mai prinzi câte-un fluture, dar în cele din urmă visul tău va fi mai aproape decât crezi. Va fi tangibil. Va fi realitate. Va fi visul tău, și va fi încă viu.