Te plac. Mult. Și nu vreau să te mai văd, pentru că încep să mă atașez de tine, și asta nu făcea parte din planurile mele...
Știu că mă placi, deși nu o spui ai grijă să-mi arați că-ți pasă. Și e drăguț, doar că ceva mă face nesigură în ceea ce te privește. Experiența sau intuiția? Nu ești așa important, dar începi să devii, și mie începe să-mi fie frică să te pierd... Și deși nu-mi dai niciun motiv concret, fiecare minut pare că ar putea fi ultimul...
E un zid între noi care nu știu când s-a creat sau cum să-l distrug. Știi senzația aceea de familiaritate pe care o ai cu persoanele dragi, cu persoanele apropiate? Când poți spune orice îți trece prin minte și va fi ok? Când timpul nu-ți ajunge să-i spui tot ce ți-ai dori, deși nu ai nimic concret în minte să-i spui, și când nu e nevoie să te străduiești să umpli un gol pentru că și tăcerea e în regulă?
Senzația aceea care între noi nu există... Nu știu de ce, sau de când; nu știu dacă se va crea pe parcurs sau dacă ar trebui s-o las baltă. Încă îți simt parfumul pe pielea mea, dar parcă a trecut atât de mult timp de când ne-am văzut. Vreau să vorbesc cu tine, dar ezit să fiu eu cea care te caută. Sunt atâtea lucruri pe care aș vrea să ți le spun, dar nu știu dacă ar trebui. Vreau să îți las spațiu, dar vreau să știi că îmi pasă de tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu