visul unei nopti de vara

stau si ascult sunetul ploii batand in geam si tunetele ce izbesc din cand in cand pamantul. scanteile fulgerelor lumineaza din cand in cand intreaga camera, luminata in rest doar intr-un coltisor multumita unei veioze ce-mi ghideaza mana...e asa de frumos...oarecum reconfortant, e o nopate frumoasa, poate putin prea calduroasa, dar in rest chiar perfecta. simt cum ma incarc de energie, cum dispozitia mea devine din ce in ce mai buna, speranta renaste si creste incet, alimentata parca de stropii de ploaie ce spala totul. imi place sa cred ca spala totul si inauntrul meu: tristetea, furia, melancolia, ura, tot ce poate dauna binelui-reprezentat parca de iubirea ce mocneste in mine...si iata ca orice as face, mereu revin la acelasi lucru...dragostea..pnetru ca orice-as face, oricat as incerca, ea e in mine, a pus stapanire in intregime pe fiinta mea si nu conteaza ce fac pentru ca nu o pot inlatura. creste in intensitate odata cu asaltul naturii dezlnatuite, pare sa porneasca chiar din vantul ce matura totul cu o forta din ce in ce mai mare. cam asa e si in inima mea... ploaia adevaratei iubiri sterge pasiunea-sau poate obsesia?-recenta ce a incoltit in mintea cu cateva luni in urma, iar acum e pe cale sa apuna. pentru ca atunci cand iubesti pe cineva altcineva e in plus, oricat ai incerca. acum stiu ca nu a fost ceva statornic, ceva puternic, important sau macar semnificativ. a fost "mireasma unei clipe, nu mai mult". ochii care nu s-au mai vazut incepeau sa uite, dar privirea lui mi-a revenit in amintire si acum stiu ca vechea iubire inca ma domina cu aceeasi intensitate cu care o facea in primele ei zile... ba parca si-a intarit fortele in tot timpul ce a trecut, hranindu-se din amintiri si vise... un chip, diverse locuri, vorbe si gesturi, un vartej ce m-a prins in mijlocul lui si refuza sa-mi dea drumul, mi-a acaparat mintea si inima inca de la acele prime sentimente ce se iveau firave, hranindu-se din priviri furate si zambete interzise ce au insotit ultimul an, rasarind cand nu mai erau asteptate, revederi cand pana si amintirea incepea sa piara, destul insa cat sa reaprinda focul din mine... gandindu-ma la el, acum sunt sigura. vechea dragoste e inca vie, si e unica. maine, celalalt nu va mai conta. "nu-i trainica, nu poate dainui, oricat ar fi de dulce, inmiresmata.."