Cum îți convingi inima să se supună dictaturii rațiunii?
Cum oprești un stol de păsări călătoare să zboare? Cum le impui încotro să se îndrepte?
Cum îmi opresc gândurile din a fugi înapoi în brațele tale imediat ce las garda jos?
Am trecut prin asta de atâtea ori. Ți-am dat drumul de atâtea ori, mi-am luat adio, mi-am îngropat speranțele și m-am silit să pășesc mai departe. Dar cumva, acel mai departe se termină mereu în exact același loc de unde am plecat, cu tot atâtea speranțe și tot atât de deșarte.
Îmi tot spun ca vreau totul sau nimic, îți dau de ales și niciodată nu sunt eu prima ta alegere. Știu că te vei întoarce și îmi promit că va fi prea târziu, dar atunci când te întorci îți ies alergând în întâmpinare.
Îmi promit să ard totul și să plec așternând cenușă în urmă, pentru ca data viitoare când te întorci nimic să nu mai poată fi reconstruit.
Cumva, singurele lucruri pe care reușesc să le aprind sunt țigările...
Dacă de data asta nu te întorci?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu