Mi-a fost frică să îmi permit să te iubesc. Nimic nou în asta.
Doar că de data asta am reușit. Credeam că am picat iar în propria capcană, că te iubesc, dar nu. Nu de data asta.
Mi-a fost frică și să primesc dragostea ta, pentru că nu știu ce să fac cu ea. N-am știut niciodată. Mereu am crezut că nu va fi în siguranță în mâinile mele. Aici am nimerit-o.
N-am știut ce să fac cu ea, așa că am aruncat-o la gunoi, fără să știu. Și îmi pare rău.
Știi ce? Chiar îmi pasă.
Da, îmi pasă, pentru că pot citi printre rânduri reproșurile tăcute pe care mi le adresezi, și știu că le merit. Pentru că printre zâmbete lași să îți scape cât de supărat ești de fapt.
Pentru că știu cum te simți și cred că nimeni n-ar trebui să se simtă așa. Pentru că niciodată nu m-am întrebat printre propriile lacrimi ce-ar fi dacă eu aș face pe cineva să se simtă așa.
Pentru că îți pierzi cumpătul și îmi spui ce gândești...
Ei bine, știi ceva? Dacă m-ai iubit din toată inima, așa cum te cred că încă o faci, dacă ai legat-o cu o panglică roșie și ai pus-o pe o tavă la picioarele mele pentru că mâinile îmi tremurau prea tare ca să o pot ține, asta, dragul meu, e vina ta. Nu te mai întreba ce vina ai, pentru că asta este singura... așa cum și eu mi-am dăruit inima celor care știam că mi-o vor înapoia în bucățele și nu m-am putut opri să o fac.
Nu e vina ta că sunt nesigură, și nehotărâtă, și neîncrezătoare. Mi-ar fi plăcut să-ți dăruiesc propria inimă. Știu că ai fi meritat-o. Chiar dacă mi-ai fi înapoiat-o și tu adunată pe un făraș, ca toți ceilalți, tu meritai să o primești...
Poate că nu pare așa, dar am avut atâtea îndoieli înainte să-ți dau drumul... nu ți-am respins afecțiunea cu buna știință. Îmi pare rău dacă tu chiar crezi asta. Dar să rămân lângă tine și să te privesc lăsând totul ca să iei puținul pe care ți-l ofeream, doar pentru că mi-era frică să fiu singură sau pentru că mă făceai să mă simt mai bine în pielea mea, nu era tocmai corect. Trebuia să-ți dau drumul.
Mi-ar plăcea să pot să-ți spun că nu ești tu de vină că bucățelele inimii mele încă le păstrează altcineva.
Că pagina mea nouă, goală e de fapt una veche, plină de pete și mâzgălituri de care nu pot trece...
Dar probabil nu te-ar face să te simți mai bine așa că da, ai voie să fii furios pe mine, fără să știi că mă doare să te văd așa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu