All we have is now...

...don't run from this.

Am petrecut atâta timp jucându-ne unul cu celălalt, unul cu sentimentele celuilalt... Poate ca la un moment dat jocurile astea au avut vreun sens. Poate că așa e să fie, poate că e singurul mod în care știm să fim unul cu celălalt...
Dar nu mai avem tot timpul înaintea nostră, așteptând să ne decidem ce vrem, să ne sincronizăm. Eu voi pleca. Poate că și tu. Poate că nu vei mai fi aici când eu mă voi întoarce. Orice-ar fi, nu mai avem timp să ne jucăm, să ne ascundem după deget... Tot ce avem este acum. Știu că te sperie, știu că tocmai faptul că nu mai avem timp te sperie, te îndepărtează, ca să nu te pot răni atunci cînd plec, dar te rog... te rog, nu fugi iar. Nu acum.
Acum e tot ce avem...




(august 2013)

Giving up

Altă zi, același căcat. Altă persoană, același rezultat.

De ce am eu șervețele lângă laptop? Pentru că am realizat că e inutil să le mai pun la loc. Pentru că zilele vieții mele minunate și strălucitoare se termină în fața aceluiași ecran luminând în întuneric pe care nu-l văd, prea ocupată să-mi șterg rimelul.

Și sunt sătulă, așa de al naibii de sătulă să mai cred că o să se schimbe vreodată ceva, că merită să încerc, că merită să îmi pese, că merită să investesc timp și energie... Pe naiba. Nimic nu se schimbă. Niciodată.

La ce bun să încerci să cunoști o persoană, să o consideri nevinovată până la proba contrarie? Cea mai mare prostie. Toți sunt la fel, toți te vor duce în același loc, singura diferență e că unii se prefac mai bine decât alții.

Vreau să plec de aici. Trebuie să scap de aici, cât mai pot, cât mă mai pot aduna, înainte să o iau razna complet.
Locul ăsta mă macină încet, mă stoarce de vlagă, mă dezgustă - nimic nu mai poate fi schimbat aici. Toți suntem o apă și-un pământ, otrăviți de aceeași societate.
Nu mai vreau să fiu o parte din asta.

(2013)

Are nevoie să se găsească și pentru asta trebuie să fie liberă

Am nevoie să-mi amintesc cine eram înainte de tine și să pornesc de acolo în căutarea a cine sunt.
Am nevoie să îmi dau seama cine am fost pentru a putea ști cine vreau să fiu.
Am nevoie să scap de tine, și de parfumul tău de pe pielea mea, și de urmele tale din mintea mea, pentru a putea ajunge la... mine. La ceea ce sunt - fără tine, după tine. Doar de acolo pot începe să construiesc ceea ce voi fi.
Nu mai sunt sigură cine sunt. Multă vreme n-am avut nici cea mai vaga idee cine sunt. Mă defineam prin dorințele mele și, evident, cea mai mare ai fost tu. Mă defineam prin prioritățile mele. Mă luam prin surprindere de fiecare dată, dar ah, cât de previzibilă eram de fapt! Mai ales pentru tine, pentru toată lumea, mai puțin pentru mine.
Cred că e timpul să-mi recâștig locul de cea mai importantă persoană din viața mea. Nu știu exact cum sau când am decis să ți-l acord ție și nu știu nici unde mi-a fost capul în ziua aceea. Sau în oricare din zilele care au urmat.
Nici nu mai contează.

M-am eliberat încet de toate, de toată lumea, și acum - într-un final - mă eliberez de tine.
Am nevoie să mă găsesc pentru că acum știu că va fi o călătorie interesantă - mult mai interesantă decât orice mi-ai fi putut oferi tu.
Cât despre roadele ce mă așteaptă la finalul ei...

Ar fi bine ca lumea să se ferească din calea mea pentru că am atâtea de recuperat. De data asta nu voi mai lăsa nimic să mă oprească, pentru că... nimic nu mă mai poate opri.
Acum sunt liberă și, mai mult decât atât, acum știu asta, și... prețuiesc asta.