Nu-mi pasă cât timp a trecut. Nu-mi pasă că acum sunt mare. Știți ce? Nu-mi mai pasă nici ce ziceți voi, ceilalți. Voi nu înțelegeți, n-ați putea... și nici nu vă doresc asta. Da, sunt puternică. Poate chiar așa sunt, poate am învățat doar cum să-mi ascund sentimentele, nu sunt sigură... azi nici nu contează.
Azi nu mai ascund nimic. Acum nu-mi impun nimic, acum îmi permit să-mi înfrunt sentimentele. Ca de obicei, odată ce le descui ușa temniței, năvălesc în toate parțile și mă îngroapă în lacrimi. Cred că încep să mă obișnuiesc cu asta.
Nu contează cât timp a trecut, ele nu țin cont de asta. Ele sunt incă vii, și timpul pe care l-au petrecut închise nu le-a slăbit câtuși de puțin. Înca mi-e dor de tine. Poate mai mult ca niciodată, poate mai puțin ca în alte dăți. N-am cum să știu, de câte ori scăpau eram prea ocupată să le încui cât mai departe, cât mai repede, ca să nu-mi faca rău. Ca să nu-mi întindă rimelul. Azi nu am forța să fac asta, sau poate doar nu vreau. Azi sunt sinceră cu mine. Pe tine n-am să te pot înlocui.
Mult timp am evitat să o spun, deși știu că așa e. Te iubesc, deși știu că n-o să te mai văd... poate tocmai de aceea, te iubesc cu atât mai mult. Încă dinainte să o știu sau să mă știu pe mine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu