Știu că asta am făcut. Nu știu însă în ce măsură m-am forțat să o fac și în ce măsură am fost forțată să o fac. Sunt lucruri prin care doar unii trec, care te maturizează fără să vrei, fără să știi. Cel puțin pe mine m-au maturizat într-un anume fel. Într-o zi m-am uitat înapoi și am realizat cât de mult am crescut. Nu genul de evenimente care te fac să vezi viața cu totul altfel. De obicei efectul acelora trece, cu cât e mai mare la început cu atât se estompează mai repede… Nu. Am început să văd viața altfel, pe măsură ce am fost forțată să-mi schimb stilul de viață. Am trecut treptat de la a fi un copil la a-mi conștientiza responsabilitățile la a mă ridica la nivelul acelor responsabilități și la a le face față.

Nu-mi pare rău ca am crescut atât, atât de repede. Poate doar nu știu ce am pierdut. Îmi place să fiu pe propriile picioare, să gândesc pentru mine, să îndeplinesc ordinele minții mele și nu pe ale altcuiva. Îmi place să simt că dețin controlul vieții mele. N-aș da asta pe nimic.

Deși, oarecum… Azi mi-a trecut prin minte că poate încerc să trec prin etapele pe care le-am sărit. Am fost prima de atât de multe ori, iar acum că și prietenele mele au ajuns acolo, sau cel puțin aproape, încerc și inocența pe care am renegat-o cândva. Uneori îmi reușește, alte lucruri nu pot fi șterse din minte pentru a recâștiga inocența. E ceva ce odata ce ai pierdut, e pierdută…