Te-am visat... dar asta a fost acum mult timp. De ce mai ești aici? Când erai o parte din mine, te pierdeam mereu prin încâlceala gândurilor mele. Acum celălalt tu, cel care nu mai e decât un vis, e încă aici. De ce?
Visele nu se pierd. Niciodată nu se pierd... Dar dacă nu le dai un șut în fund și nu le trimiți să zboare, undeva departe, e ca și cum ar fi pierdute. Dacă le ții prea strâns, se vor stinge încet-încet, lăsându-te doar cu regrete și un "ce-ar fi fost dacă..."
În fundul minții tale n-au nicio valoare... Te îneacă în fantezie, dar mahmureala și apoi sevrajul pe care le provoacă sunt un preț prea mare pentru cât primești. Ai să înduri multe, prea mult timp până să restitui dobânda cu care vin... e un cerc vicios din care vei ieși cu greu. Vei dori iar și iar iluzia acelei fericiri, și vei plăti iar și iar rate exorbitante.
Nu cădea în capcana asta! Nu-ți ține visele în palmă...
Eliberează-le, apoi aleargă să le prinzi, să le ajuți să se ridice, să le faci să ajungă la destinație. Îndeplinește-le!
Aceea va fi fericirea; fără rate și fără dobândă. Aceea va fi fericirea, și nu iluzia ei.
Atunci voi fi din nou fericită, fără umbre și fără fantome.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu