Do those things, god damnit, because nothing sucks worse than a girl who reads. Do it, I say, because a life in purgatory is better than a life in hell. Do it, because a girl who reads possesses a vocabulary that can describe that amorphous discontent as a life unfulfilled—a vocabulary that parses the innate beauty of the world and makes it an accessible necessity instead of an alien wonder. A girl who reads lays claim to a vocabulary that distinguishes between the specious and soulless rhetoric of someone who cannot love her, and the inarticulate desperation of someone who loves her too much. A vocabulary, god damnit, that makes my vacuous sophistry a cheap trick.
Do it, because a girl who reads understands syntax. Literature has taught her that moments of tenderness come in sporadic but knowable intervals. A girl who reads knows that life is not planar; she knows, and rightly demands, that the ebb comes along with the flow of disappointment. A girl who has read up on her syntax senses the irregular pauses—the hesitation of breath—endemic to a lie. A girl who reads perceives the difference between a parenthetical moment of anger and the entrenched habits of someone whose bitter cynicism will run on, run on well past any point of reason, or purpose, run on far after she has packed a suitcase and said a reluctant goodbye and she has decided that I am an ellipsis and not a period and run on and run on. Syntax that knows the rhythm and cadence of a life well lived.
Date a girl who doesn’t read because the girl who reads knows the importance of plot. She can trace out the demarcations of a prologue and the sharp ridges of a climax. She feels them in her skin. The girl who reads will be patient with an intermission and expedite a denouement. But of all things, the girl who reads knows most the ineluctable significance of an end. She is comfortable with them. She has bid farewell to a thousand heroes with only a twinge of sadness.
Don’t date a girl who reads because girls who read are the storytellers. You with the Joyce, you with the Nabokov, you with the Woolf. You there in the library, on the platform of the metro, you in the corner of the café, you in the window of your room. You, who make my life so god damned difficult. The girl who reads has spun out the account of her life and it is bursting with meaning. She insists that her narratives are rich, her supporting cast colorful, and her typeface bold. You, the girl who reads, make me want to be everything that I am not. But I am weak and I will fail you, because you have dreamed, properly, of someone who is better than I am. You will not accept the life of which I spoke at the beginning of this piece. You will accept nothing less than passion, and perfection, and a life worthy of being told. So out with you, girl who reads. Take the next southbound train and take your Hemingway with you. Or, perhaps, stay and save my life.
Vreau să fiu acea fată pentru tine. Vreau să fiu acea fată, pentru că astea sunt genul de lucruri care îți merită timpul.
Și da, sunt enervantă și pretențioasă și insistentă, și o visătoare, cu imaginația îmbogățită de ceea ce cred că sunt sute de cărți, mii de versuri. Nu mi le prea amintesc. Memoria mea e limitată. Dar pe cele pe care nu le-am uitat, le am gravate în inimă. Le mai caut din când în când, regăsirea e mereu la fel de dulce.
Sunt pretențioasă, pentru că am cunoscut perfecțiunea - multe feluri de perfecțiune, și niciun motiv nu e destul de bun ca să n-o caut și în poveștile mele. Dar dacă ai răbdare cu mine, vei primi atât de multe înapoi. Nu, n-ai să te plictisești. Am să-ți arăt și ție perfecțiunea, cea găsită de mine, până o găsești pe-a ta.
Am să te pun sa citești noua mea obsesie, după care am să mă cert cu tine pentru că tu ai interpretat-o altfel decât mine. Am să încerc să te conving, dar n-am să-ți spun ca felul în care o vezi tu îmi arată ce îmi scăpase, despre carte și despre tine. Am să-ți povestesc despre fiecare nouă lectură și ai să dezlănțui iadul dacă ignori sclipirea din ochii mei și nu-mi împărtășești entuziasmul.
Fugi de mine, pentru că nu te poți ascunde. Fugi, cât mai poți! Pentru că n-am să accept să nu mă bagi în seamă. Pentru că voi vrea să știu totul despre tine, nu despre ziua ta ci despre mintea ta. Pentru că îți voi descoperi slăbiciunile și le voi explora. Pentru că îți pot distinge nuanțele cuvintelor și oscilațiile vocii și voi auzi tot ce nu vrei să-mi spui.
Și pentru că n-am să accept să mă plictisești, pentru că am să mă îndrăgostesc și am să te acaparez si apoi am să mă plictisesc când ți-e lumea mai dragă.
Și atunci, totul va fi pierdut, pentru că eu voi fi cea care o va lua la fugă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu