I tried my best but I just can't win...
Am trecut prin chestii mai rele, și am trecut cumva peste, de fiecare dată. Mereu era ceva care să mă facă să strâng din dinți, să deschid larg ochii și să merg înainte.
Doar că acum mă simt ca și cum ar fi sfârșitul lumii... sfârșitul lumii mele. Da, știu că o să fiu bine cumva, cândva, dar în mintea mea cuvintele astea nu au niciun sens, acolo nu mai e decât ceață și senzația asta care-mi fură vlaga.
Cumva, e același gol în stomac ca și înainte, ca și cel de lângă tine, dar nu mă entuziasmează, ci îmi face greață. Refuză să dispară sau să își slăbească strânsoarea, mă scurge încet de energie... Ești dementorul meu.
Absorbi viața din mine și mă faci să mă simt ca și cum nu voi mai fi niciodată fericită. Doar că tu nu mă faci să-mi amintesc cele mai grele momente din viața mea... o, nu. Îmi acaparezi mintea, și demonii sunt compuși din fericirea de atunci și certitudinea că s-a terminat.
Mereu am crezut ca durerea aceea din piept care face fiecare respirație tot mai grea e o metafora. Ei bine, nu e. E exact ceea ce simt acum, și e prima dată când pe lângă bucățelele sufletului meu mai am de a face și cu un rău fizic, cu imposibilitatea de a face ceva, cu provocarea care este fiecare mișcare.
Am trecut prin chestii mai rele, dar niciodată prin asta.
Mi-aș fi amintit senzația asta.
Nu știu de ce acum, de ce e așa de rău, sau dacă tu nu ești de fapt doar un catalizator și n-ai făcut altceva decât să deschizi temnița demonilor adunați în timp, pentru că așa mă simt... ca și cum fiecare furtună din trecut ar fi ieșit și și-ar fi unit forța cu celelalte.
De ce tu? De ce acum? Ăsta e universul arătându-mi că l-am subestimat când te-am subestimat pe tine? Credeam că nu te vreau pentru tine, ci pentru că nu te mai am... dar atunci de ce mă simt așa? Senzația asta este mult mai mult decât faptul că nu știu să pierd... Trecusem deja peste. Eram în regulă fără tine. Apoi m-ai făcut să sper, pentru ca a doua zi să-mi zdrobești delicat și cu zâmbetul pe buze toate speranțele, iar asta a fost deja prea mult...
Am trecut peste orgoliu cum n-am mai făcut-o niciodată, pentru că am crezut că aș mai putea avea o șansă, pentru că posibilitatea acelei șanse merita orice. Am greșit, am pierdut, și nu regret. Nu m-aș fi iertat niciodată dacă aș fi ratat acea șansă de a mai avea o șansă. Ce mă deranjează e că știu că aș fi în stare de atât de multe, dacă nu mi-ar fi atât de frică să te sperii și să risc să te pierd de tot...
Ce mi-e teamă e că te vreau atât de mult, încât am să-mi asum și riscul ăsta... va fi ca ruleta rusească, dar cu o mie de gloanțe și o șansă de salvare. Dacă te pierd de tot, nu știu dacă voi putea suporta asta...
She shuts out the night
Tries to close her eyes
If she can find daylight
Then she'll be alright
She'll be alright
Just not tonight
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu