Sunt o scorpie, rece și distantă... da, știu asta. Doar că din când în când încep să mă simt prost, las garda jos, încep să am încredere în oameni și îmi permit să mă atașez de ei. Mă port frumos, că doar nu-mi merită răutățile...
Apoi ajung să regret. Invariabil. După ce mă atașez destul de mult, inevitabil ajung în același pat, cu genunchii strânși la piept, ascunsă de pături, fără vreo idee cum să mă opresc din plâns. Doare al naibii de tare, și cel mai tare doare faptul că o merit. De fiecare dată.
Așa că încerc puțin mai tare să mă feresc de toate astea, devin puțin mai rea și revin la a fi o scorpie fără inimă.
Protejez o grămadă de lume de o suferință care nu e sub semnul întrebării, ci doar o chestiune de timp...
Sau poate că rănesc mai multă lume, doar că nu mai sunt eu aceea. Nu-mi mai pasă, că doar sunt o scorpie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu