here comes the sun:)

Little darling, it's been a long cold lonely winter
Little darling, it feels like years since it's been here
Here comes the sun, here comes the sun
and I say it's all right

Little darling, the smiles returning to the faces
Little darling, it seems like years since it's been here
Here comes the sun, here comes the sun
and I say it's all right


un alt an, o alta zi. prima zi de primavara:) nu am vazut nici un ghiocel, nici o barza sau ceva asemanator. nu. am vazut soarele sus pe cer, stralucind cu putere pentru prima data dupa atat de mult timp:) o zi obisnuita de scoala. ca de obicei am intarziat la prima ora. si totusi ceva era diferit. de ce imi era cald?sa fi fost numai in laboratorul de chimie? abia in a doua ora am indraznit sa raman in tricou, si am iesit in curte de cum ne-a eliberat clopotelul. da, era cald si acolo:) un zambet mi s-a latit de la o ureche la alta si a ramas acolo. m-am enervat, am primit multe teme, m-am suparat(iar) pe cea mai buna prietena... dar zambetul a ramas acolo. si inca sunt fericita. nici nu mai stiu de ce am fost suparata. nici macar nu-mi mai este dor de el. putea fi mai bine?
prima zi perfecta din anul acesta:) totul multumita unor raze de soare, promisiunii primaverii... da, totul e bine. and it keeps getting better...

sunt depasita

I don't quite know
How to say
How I feel

Those three words
Are said too much
They're not enough


pentru prima data, limba romana m-a dezamagit. de fapt, notiunea unei limbi in general, notiunea de "vocabular"...notiune careia nu-i pot atribui decat termenul de "incomplet".mi-as dori un cuvant care sa cuprinda intelesul cuvintelor ca iubire, admiratie, respect, care sa le exprime in toata puterea lor. un cuvant acre sa fie si sa ramana special. ceva in genul limbii stravechi din eragon, care sa nu te lase sa minti. un cuvant care cred ca se vrea a fi "dragoste", ar trebui sa insemne atat de mult...si totusi valoarea lui a pierit de mult...toata lumea il foloseste, fara sa stie ce inseamna cu adevarat sau poate mintind cu buna stiinta...

Swore that two lives should be like one
As long as the sea-gull loved the sea,
As long as the sunflower sought the sun, -
It shall be, I said, for eternity
'Twixt you and me!
Dear friend, those times are over and done;
Love's web is spun.

...

Look upward where the white gull screams,
What does it see that we do not see?
Is that a star? or the lamp that gleams
On some outward voyaging argosy, -
Ah! can it be
We have lived our lives in a land of dreams!
How sad it seems.

Sweet, there is nothing left to say
But this, that love is never lost,
Keen winter stabs the breasts of May
Whose crimson roses burst his frost,
Ships tempest-tossed
Will find a harbour in some bay,
And so we may.

And there is nothing left to do
But to kiss once again, and part,
Nay, there is nothing we should rue,
I have my beauty, - you your Art,
Nay, do not start,
One world was not enough for two
Like me and you.

tocmai mi-a trimis-o o prietena. cred ca a gasit-o incercand sa-si faca tema la romana. nu sunt sigura ca stiu numele sentimentului pe care mi l-a trezit, dar oricum...

sunt iubiri ce nu apuca rasaritul...si sunt iubiri ce nu isi afla sfarsitul...

am avut parte de cateva ce s-au pierdut odata cu rasaritul si inceputul unei noi zile, in timp s-au dus si privirile si zambetele, saruturile furate pe plaja sau langa focul de tabara, promisiunile de mult uiate, care atunci pareau atat de reale...vesnice... nu le regret. totul se intampla pentru un motiv, si daca s-au pierdut inseamna ca asa trebuia sa fie. uneori a durut, dar timpul si-a spus cuvantul si a vindecat totul. uneori am avut inima franta, sau cel putin asa parea atunci. dar ei s-au pierdut undeva departe, iar amintirile au reinceput sa aduca zambete in locul lacrimilor. nimic nu dureaza...
dar ce se intampla cand gasesti acea iubire, care a fost acolo inaintea celorlalte si a ramas undeva in fundul sufletului indiferent cine era in minte, care a ramas atunci cand celelalte s-au pierdut pe rand, care inca te stapaneste? desi "marea iubire" a plecat de mult... m-am inchis in mine, am refuzat sa ma mai atasez de cineva, la ce bun daca oricum ma va rani? abia atunci s-au instalat frigul, bezna, cosmarul... si am inceput sa accept firea lucrurilor. totul are un sfarsit... dar de ce sa refuzi un nou inceput ce ar putea alunga spectrul trecutului? si totusi, el a ramas, de ani de zile... si revine intrebarea... ce ce intampla cu acea iubire? cand se va sfarsi?

"twilight, again. it doesn't matter that the day was perfect. there always has to be an end."

visul unei nopti de vara

stau si ascult sunetul ploii batand in geam si tunetele ce izbesc din cand in cand pamantul. scanteile fulgerelor lumineaza din cand in cand intreaga camera, luminata in rest doar intr-un coltisor multumita unei veioze ce-mi ghideaza mana...e asa de frumos...oarecum reconfortant, e o nopate frumoasa, poate putin prea calduroasa, dar in rest chiar perfecta. simt cum ma incarc de energie, cum dispozitia mea devine din ce in ce mai buna, speranta renaste si creste incet, alimentata parca de stropii de ploaie ce spala totul. imi place sa cred ca spala totul si inauntrul meu: tristetea, furia, melancolia, ura, tot ce poate dauna binelui-reprezentat parca de iubirea ce mocneste in mine...si iata ca orice as face, mereu revin la acelasi lucru...dragostea..pnetru ca orice-as face, oricat as incerca, ea e in mine, a pus stapanire in intregime pe fiinta mea si nu conteaza ce fac pentru ca nu o pot inlatura. creste in intensitate odata cu asaltul naturii dezlnatuite, pare sa porneasca chiar din vantul ce matura totul cu o forta din ce in ce mai mare. cam asa e si in inima mea... ploaia adevaratei iubiri sterge pasiunea-sau poate obsesia?-recenta ce a incoltit in mintea cu cateva luni in urma, iar acum e pe cale sa apuna. pentru ca atunci cand iubesti pe cineva altcineva e in plus, oricat ai incerca. acum stiu ca nu a fost ceva statornic, ceva puternic, important sau macar semnificativ. a fost "mireasma unei clipe, nu mai mult". ochii care nu s-au mai vazut incepeau sa uite, dar privirea lui mi-a revenit in amintire si acum stiu ca vechea iubire inca ma domina cu aceeasi intensitate cu care o facea in primele ei zile... ba parca si-a intarit fortele in tot timpul ce a trecut, hranindu-se din amintiri si vise... un chip, diverse locuri, vorbe si gesturi, un vartej ce m-a prins in mijlocul lui si refuza sa-mi dea drumul, mi-a acaparat mintea si inima inca de la acele prime sentimente ce se iveau firave, hranindu-se din priviri furate si zambete interzise ce au insotit ultimul an, rasarind cand nu mai erau asteptate, revederi cand pana si amintirea incepea sa piara, destul insa cat sa reaprinda focul din mine... gandindu-ma la el, acum sunt sigura. vechea dragoste e inca vie, si e unica. maine, celalalt nu va mai conta. "nu-i trainica, nu poate dainui, oricat ar fi de dulce, inmiresmata.."

anahi-no te quiero olvidar

Tú calor , sobre la almohada ,
se esfumo , y hoy me hace falta ,
los recuerdos , no me dejan ver
que nada volverá a ser , como ayer , como ayer .

El dolor , me desarma ,
y llorar ya no me calma ,
poco a poco empiezo a enloquecer ,
y no se que podrá venir despues , despues .

Estribillo : Puede que me ciegue la fé ,
pero vuelvo a creer , creer ,
que estó no se acaba ,
sueño que te intento besar
y me vuelvo a quemar ,
la vida se me escapa ,
y aunque en cada beso le es más ,
no te quiero olvidar .

Hoy que no , queda nada ,
de un amor , que se apaga
poco a poco empiezo a comprender
que no me queda tanto que perder , perder .

Estribillo : Puede que me cigue la fé ...

Miro el reloj , empiezo a aceptar
que el tiempo me atrapa ,
y en un segunto finjo que me quiero escapar
pero vuelvo por más
y al final no hay más .

Estribillo : Puede que me ciegue la fé ,
pero vuelvo a creer , creer ,
que estó no se acabá
sueño que te intentó besar
y me vuelvo a quemar
la vida se me escapa ,
y aunque en cada beso el es más ,
y aunque en cada beso el es más ,
no te quiero olvidar ,
no te quiero olvidar .


ma descrie perfect...:|

un colt de suflet

"..de ce scriu chestia asta nici nu stiu. oricum nu te voi lasa vreodata sa o citesti... poate doar peste mult, mult timp, cand nimic din toate astea nu va mai conta. dar totusi scriu, desi stiu ca n-ai face decat sa te amuzi... iar asta ma ucide. macar daca m-ar ucide fizic... daca m-ar fi ucis ieri, cand inca eram in culmea fericirii. dar nu se poate, nu s-a putut. ma ucide incet, pe dinauntru. cu fiecare suflare, cu fiecare lacrima ce mi se prelinge pe obraz, se scurge viata din mine, lasand un gol imens... care treptat devine amar, se umple de tristete... as fi preferat sa ma bati. durerea fizica era nimic, era cu siguranta suportabila. dar nu. daca asa a fost sa fie... incep sa cred ca timpul s-a aliat cu destinul pentru a-mi aminti ceea ce sunt: o biata muritoare lasata la mila lor. mi-au dovedit din nou ca nu ma pot masura cu ele... fiecare lacrima ce mi se prelinge usor pe obraz mai spala putin din amintirea ta... din urmele pe care mi le-ai imprimat in piele atunci cand m-ai atins, cand m-ai luat in brate si m-ai tinut strans... dar urmele din inima? ranile adanci din suflet cine la va spala? stau si plang ca o proasta ce sunt. lacrimile imi incetoseaza privirea, dar nu ma opresc din scris. ceva misca mana mea, impingand pixul pe hartie, desenand simboluri ciudate formand ceva numit cuvinte, asternand ceva pentru mine de neinteles... ceva ce se presupune ca exprima gandurile mele, care sunt departe de aici, pierdute in bezna din interiorul meu... cautand un fulger format de niste cuvinte frumoase, sincere... o palpaire cat de slaba provocata de un zambet...o raza cat de mica de speranta...poate chiar o faclie starnita de apropierea ta. dar toate se lasa asteptate...nu exista. simt ca daca m-as opri din scris as muri...macar asa ma descarc...ca o idioata, inca cred ca totul a fost o gluma si inca ma iubesti, ca ne vom impaca. apoi ma izbeste adevarul, nu e si nu va mai fi niciodata asa, pentru ca apoi, cateva secunde mai tarziu ce imi par veacuri intregi sa ma robesc iar visarii. da... stiu ca nu mai suntem impreuna si ca probabil nici nu vom mai fi vreodata, dar nu pot intelege asta... nu pot accepta asta...
lacrimile isi intetesc atacul, revarsanduse in numar tot mai mare. pentru ca m-am indragostit ca o idioata... pentru ca te-am iubit ca o nebuna, si pentru ca inca te iubesc cu toata fiinta mea, "with every little piece of my broken heart", pe zi ce trece tot mai mult...pentru ca nu pot si nu vreau sa te uit. iubirea ma face mai buna, am inceput sa cred ca ea ma mentine in viata... mi-am construit o lumea proprie in jurul "nostru", cu "noi" in centru si nimeni altcineva care sa conteze, bazata pe imaginea ta satirizata, cateva vise si cateva vorbe pierdut oricum "pe aripile vantului" uitarii... o lume pe care am confundat-o cu un asa zis viitor pe care credeam ca il cunosc... acum totul a ramas istorie, sau poate doar un vis imposibil ce va fi uitat...
as vrea sa dau vina pe tine. asta probabil ar face totul mai usor. dar pentru mine asta e cel mai greu...nu pot. poate pentru ca te iubesc prea mult, poate pentru ca in fond eu m-am bazat pe cateva vorbe si mi-am daruit inima fara sa gandesc. nu pot regreta nimic, pentru ca in "prezentul" de atunci asta era exact ceea ce imi doream, si nu cred ca as schimba nimic. acele momente, ore, zile de fericire nebuna... am fost prea fericita, si am platit in lacrimi. inca o fac...[bla bla]"


doar ceva ce am gasit cautand notitele la mate... au trecut cativa ani, si inca ma mai afecteaza... stiam ca mereu am dramatizat totul, dar chestia asta ma depaseste. ma bucur sa pot spune ca am mai crescut putin, din "pe aripile vantului" am invatat intre timp ca "si maine e o zi". desi am ramas aceeasi visatoare sentimentala... inca mai scriu de cate ori ceva nu merge bine si inca ma face sa ma simt mai bine. some things are never gonna change...