Și iar stau și plâng ca o idioată ce sunt. A câta oară spun asta, a câta oară scriu asta, a câta oară trec prin asta? A 10-a? A 100-a, a 1000-a? N-aș putea să spun.

A câta oară mă ia prin surprindere când îmi arăți că nu dai doi bani pe mine sau felul în care mă faci să mă simt?

De câte ori o să mai trec prin asta până ce o să încetez naibii să-mi mai pese de ceea ce spui sau faci, până o să înceteze să mă mai afecteze, până o să încetez să-ți mai pic în brațe la orice semn, până o să trec naibii mai departe fără să mai cred că te iubesc?

What do you do when you're stuck,
Because the one that you love,
Has pushed you away,
And you can't deal with the pain?
And now you're trying to fix me,
Mend what he did,
I'll find the piece that i'm missing,
But I still miss him,
I miss him, i'm missing him.

And you're sitting in the front row,
Wanna be first in line,
Waiting by my window,
Giving me all your time,
You could be my hero,
If only I could let go,
But his love is still in me,
Like a broken arrow.

He's the thorn in my flesh
That I can't take out
He's stealing my breath
When you're around,
And now you're trying to convince me,
He wasn't worth it,
But you can't complete me,
He's the part that is missing,
I miss him, I'm missing him...

Cum îți scoți pe cineva din minte?
Cum îți convingi inima să se supună dictaturii rațiunii?

Cum oprești un stol de păsări călătoare să zboare? Cum le impui încotro să se îndrepte?
Cum îmi opresc gândurile din a fugi înapoi în brațele tale imediat ce las garda jos?

Am trecut prin asta de atâtea ori. Ți-am dat drumul de atâtea ori, mi-am luat adio, mi-am îngropat speranțele și m-am silit să pășesc mai departe. Dar cumva, acel mai departe se termină mereu în exact același loc de unde am plecat, cu tot atâtea speranțe și tot atât de deșarte.

Îmi tot spun ca vreau totul sau nimic, îți dau de ales și niciodată nu sunt eu prima ta alegere. Știu că te vei întoarce și îmi promit că va fi prea târziu, dar atunci când te întorci îți ies alergând în întâmpinare.

Îmi promit să ard totul și să plec așternând cenușă în urmă, pentru ca data viitoare când te întorci nimic să nu mai poată fi reconstruit.
Cumva, singurele lucruri pe care reușesc să le aprind sunt țigările...
Dacă de data asta nu te întorci?

Her white blank page

Mi-a fost frică să îmi permit să te iubesc. Nimic nou în asta.
Doar că de data asta am reușit. Credeam că am picat iar în propria capcană, că te iubesc, dar nu. Nu de data asta.

Mi-a fost frică și să primesc dragostea ta, pentru că nu știu ce să fac cu ea. N-am știut niciodată. Mereu am crezut că nu va fi în siguranță în mâinile mele. Aici am nimerit-o.
N-am știut ce să fac cu ea, așa că am aruncat-o la gunoi, fără să știu. Și îmi pare rău.

Știi ce? Chiar îmi pasă.
Da, îmi pasă, pentru că pot citi printre rânduri reproșurile tăcute pe care mi le adresezi, și știu că le merit. Pentru că printre zâmbete lași să îți scape cât de supărat ești de fapt.
Pentru că știu cum te simți și cred că nimeni n-ar trebui să se simtă așa. Pentru că niciodată nu m-am întrebat printre propriile lacrimi ce-ar fi dacă eu aș face pe cineva să se simtă așa.

Pentru că îți pierzi cumpătul și îmi spui ce gândești...
Ei bine, știi ceva? Dacă m-ai iubit din toată inima, așa cum te cred că încă o faci, dacă ai legat-o cu o panglică roșie și ai pus-o pe o tavă la picioarele mele pentru că mâinile îmi tremurau prea tare ca să o pot ține, asta, dragul meu, e vina ta. Nu te mai întreba ce vina ai, pentru că asta este singura... așa cum și eu mi-am dăruit inima celor care știam că mi-o vor înapoia în bucățele și nu m-am putut opri să o fac.

Nu e vina ta că sunt nesigură, și nehotărâtă, și neîncrezătoare. Mi-ar fi plăcut să-ți dăruiesc propria inimă. Știu că ai fi meritat-o. Chiar dacă mi-ai fi înapoiat-o și tu adunată pe un făraș, ca toți ceilalți, tu meritai să o primești...
Poate că nu pare așa, dar am avut atâtea îndoieli înainte să-ți dau drumul... nu ți-am respins afecțiunea cu buna știință. Îmi pare rău dacă tu chiar crezi asta. Dar să rămân lângă tine și să te privesc lăsând totul ca să iei puținul pe care ți-l ofeream, doar pentru că mi-era frică să fiu singură sau pentru că mă făceai să mă simt mai bine în pielea mea, nu era tocmai corect. Trebuia să-ți dau drumul.


Mi-ar plăcea să pot să-ți spun că nu ești tu de vină că bucățelele inimii mele încă le păstrează altcineva.
Că pagina mea nouă, goală e de fapt una veche, plină de pete și mâzgălituri de care nu pot trece...
Dar probabil nu te-ar face să te simți mai bine așa că da, ai voie să fii furios pe mine, fără să știi că mă doare să te văd așa...