luni, noiembrie 21, 2011

Discurs pentru Tine


Cine esti? Existi? Tu chiar ai creeat tot ce vad, si omenirea, si tot ce a creat ea?
De ce?
Poate ne-ai facut inferiori Tie ca sa aibe cine sa te venereze, sau poate stim de existenta Ta pentru ca Te-ai gandit ca daca vom sti de Tine, vom fi mai atenti la faptele noastre de teama de pedeapsa Ta.
Poate Te plictiseai acolo, in Raiul acela pefect despre care n-am nici cea mai vaga idee cum e, si de aceea ne-ai facut pe noi; esti un fel de cinefil inrait si iti place sa Te uiti la noi. Daca asa e, sunt convinsa ca Te amuzi pe cinste uneori, iar alteori probabil iti smulgi barba aceea lunga (sau e inventata de oameni?) in timp ce Te intrebi ce ai gresit cand ne-ai facut.
Poate esti intr-adevar atat de bun si de generos, incat ne-ai dat viata doar ca sa aiba si altii sansa de a exista si de a-si construi o existenta, o mica lume adapostita undeva intre creier si sinapse si chestia aceea abstracta pe care noi am numit-o suflet.
Poate esti rodul imaginatiei unui om schizofrenic care a reusit sa Te faca atat de popular in ultimii 2000 de ani incat sa ai mai multi fani decat Brad Pitt si mai multe institutii decat oricine altcineva. Ei, daca da, admir nebunia aceluia si mi-e mila de naivitatea oamenilor de pe-atunci, care si-au invatat asa si copiii, si nepotii, si ei tot asa, pana in zilele noastre si probabil o vor face pana la sfarsitul lumii.
Ca tot veni vorba despre asta, am auzit ca tot Tu decizi si sfarsitul lumii. Sper doar ca daca e adevarat nu Te-ai saturat inca de noi, oamenii, si n-o sa ne extermini prea curand... incep sa-mi savurez viata, n-as vrea sa se termine. Sau poate ai un simt al irnoiei bine dezvoltat si nici n-o sa ne distrugi, ci doar ai sa ne privesti in timp ce distrugem planeta pana ce nu vom mai putea trai pe pamant si ne vom autoextermina.
Daca Tu existi si faci dreptate, de ce in societatea de azi nu-ti foloseste la nimic sa faci "ce e corect" si de ce le dai atatea celor care fura, mint si inseala? Daca Tu existi, de ce oameni nevinovati sufera de pe urma celorlalti? De ce oamenii buni incaseaza atatea lovituri, de ce aceia care fac lumea putin mai buna sunt aceia care o parasesc cel mai repede? Cu ce au gresit in vietile trecute copiii din Africa? De ce invidia sau egoismul pot distruge orice altceva? Daca Tu ne iubesti asa de mult, de ce ne-ai trimite in iad? Daca Tu ai grija de noi, de ce ii neglijezi pe cei care au cea mai mare nevoie de Tine?
Pe de alta parte, daca Tu nu existi, cum s-a nascut lumea? Cum am aparut noi? Ce e destinul si cine il decide? Noi il decidem, cu fiecare alegere facuta, dar de unde apar toate acele posibilitati? Sau ne-a fost scris cu ani in urma si noi doar jucam un scenariu inflexibil? Cine a inventat dragostea si cine ne ajuta s-o simtim, cine ne da curajul s-o urmam? Daca totul e in noi, de unde avem acea putere? Unde incape atata putere, de unde vine? De unde a aparut speranta, cine ne-o insufla? Cine ne-a daruit imaginatia? Cine ne-a daruit instinctele, cine ne-a daruit inteligenta si cine ne-a invatat s-o cultivam? Cine a savarsit toate minunile din biblie sau cine le-a inventat?
Imi place sa cred ca existi. Nu sunt sigura ca esti asa cum te descriu preotii si alti asemenea, dar sigur existi. Daca nu in alta forma supranaturala imposibil de perceput prin mintea umana, atunci existi exact asa cum ai fost creat de cine Te-a creat - in Biblie, cultura, inima fiecarui om religios si in fundul mintii fiecarui om din lumea "civilizata". Ce naiba e civilizatia si de unde a aparut e alta discutie...
Te admir, chiar Te admir. Pentru ceea ce inspiri oamenilor, si pentru puterea pe care o ai asupra lor. Nu ma refer la Papa care aduna comori in Vatican in numele bunatatii si crestinismului in timp ce africanii mor de foame, nici la preotii care golesc cutia milei in propriul buzunar in timp ce acoperisul bisericii se prabuseste deasupra lor. Nu. Ma refer la oamenii simpli, care cred in tine. Nici la oamenii care nu fac nimic altceva decat sa creada in Tine si sa se roage asteptand sa le arunci Tu din cer tot ce-ti cer ei. Ma refer la ceea ce inspiri oamenilor care si-au construit o viata armonioasa, bazata pe ceea ce noi numim corectitudine, carora le-ai insuflat niste principii de la care nu se abat. Acei oameni care si-au construit o viata cu dragoste si au pus-o deasupra banilor, la acei oameni cu o viata plina in care Ti-au facut si Tie loc-daca nu prin credinta, atunci prin fapte bune pe care le fac in fiecare zi. Te mai admir pentru frumusetea pe care le-ai insuflat-o poetilor, arhitectilor, pictorilor, artistilor care si-au inspirat opera, intr-o mai mare sau mai mica masura, din Tine.
Si revin la intrebarea existentei Tale. De fapt intrebarile, pentru ca sunt multe si complicate si in mare parte nerostite.
Poate ca in biserica as gasi raspunsuri, se vrea a fi casa Ta. Imi amintesc ca le-am cautat acolo plina de speranta candva, acum ceva timp. Eram mai mica si auzisem de linistea din biserica, mi se promisese pace sufleteasca. Nu stiam la ce sa ma astept, dar eram foarte curioasa, tanjeam dupa acea liniste si acea pace. Nu le-am gasit niciodata. In biserica, gandurile mele ma asurzeau. Pentru fiecare raspuns pe care il primeam, luau nastere in mine zeci de alte intrebari, intrebari la care nici azi n-am gasit raspunsuri multumitoare. N-am gasit calmul in biserica, doar agitatie si neliniste. Mereu m-a depasit sa stiu ca sunt atatea lucruri necunoscute mie, pe care mi-ar fi imposibil sa le pricep chiar de mi-ar fi impartasite de cineva pe care sa-l cred. Ma gandeam, inca de pe atunci, ca ar fi mai usor sa ignor toate astea; insa n-am putut face asta inainte sa incerc sa-mi hranesc curiozitatea.
Am alergat pe firele numeroaselor ganduri. Am cazut, m-am ridicat si am inceput sa merg, ajungand apoi sa alerg iar. Idei, imaginatie, povesti auzite sau citite - le-am explorat pe toate. M-am izbit de ziduri, am ajuns in fundaturi, am ales pe fuga la rascruci pentru a ma intoarce si a lua apoi alta cale. Cumva, parca seamana cu drumul vietii, inchis in mintea mea, o varianta cu cai de intoarcere. Sau poate si atunci aveam un zid invizibil, atotputernic, impedicandu-ma mereu sa-mi regasesc inocenta sau nestirea cu care am pornit la drum? Indiferent daca am mers si inapoi sau doar inainte, n-am gasit raspunsurile cautate. Nu Te-am gasit.
Pentru a ajunge cu adevarat la Tine, am nevoie de ceva de care sa ma pot agata. Ceva palpabil. Oamenii care te reprezinta nu-mi mai inspira incredere, nu m-as mai aventura pe un drum necunoscut in compania lor. Nu mai cred in lucruri pe care logica nu le poate sustine, nu mai cred in vorbe aruncate-n vant. Cred ca m-am maturizat, am vazut atatea ca a aparut indoiala. S-a strecurat incet in mai toate credintele mele de pana atunci. Unele n-au infrant-o, ea e inca in unele din ele. Tu Te numeri printre acelea...
Candva, credeam in Tine orbeste, credeam in bine, credeam ca binele e calea spre tine si stiam ca e o cale bine definita pe care o cunosc. Apoi, calea pe care o stiam a devenit calea in care credeam, iar acum este calea de care ma indoiesc si pe care n-o pot vedea intotdeauna...

miercuri, noiembrie 16, 2011

victima cui esti tu?

Te plangi, nimic nu-ti merge bine. Spui tuturor cat esti de nefericit, dar nu si din ce cauza. Atentia pe care o primesti iti ridica stima de sine sau ai nevoie sa-ti strigi necazurile ca nu cumva sa-i faca loc fericirii?

Nu mai face pe victima! Nu soarta e cruda cu tine, nici viata nedreapta, ci doar rabdarea ta prea putina. Nu esti decat victima mandriei tale. Vrei ca toti sa stie ca nu ti-e bine, dar nu vrei sa accepti vreun fel de ajutor.
Inceteaza sa-ti mai plangi de mila. Nu mai esti misterios, atentia care ti se acorda e exact ceea ce cersesti: mila.
Fiecare din noi e victima cuiva. Daca nu cineva, atunci ceva ne este stapan. Dragostea, banii, mandria, droguri... nu conteaza ce, efectul e acelasi, si n-are sens sa ne plangem.
Nimic nu se va schimba in felul acesta, poate doar oamenii din jurul nostru care se vor da batuti sau isi vor indrepta atentia spre propriul stapan. Ridica-te, spune ce te deranjeaza si fa ceva in legatura cu asta, sau daca nu, treci peste... Daca tu nu lupti, cine o va face pentru tine? Unii vor fi dispusi sa lupte alaturi de tine, dar nimeni in locul tau. Alegerea e a ta.

Cat de mult iti vrei libertatea?
Cat de mare e vointa ta?


sâmbătă, noiembrie 12, 2011

because sometimes, the girl who was there for everyone else needs someone to be there for her.
Ai iesit din viata mea. Te-am scos din rutina gandurilor mele zilnice...aproape. Am sters toate pozele, am presupus ca asa va fi mai usor. Suntem atat de aproape de a fi ceea ce ar fi trebuit sa ramanem la inceput: doi straini. Atat de aproape... si totusi n-am ajuns acolo... nu din punctul meu de vedere. Inima mea ma opreste de cate ori incerc sa trec pragul si sa te las complet acolo unde ti-e locul: in trecut. Nu ma lasa sa sterg toate amintirile... oare ele sunt de vina ca nu-ti pot da drumul? Sau e din cauza ca atunci cand mi-am inabusit suspinele n-am reusit sa fac asta si cu sentimentele, oricat am incercat?

joi, noiembrie 10, 2011

ce naiba este timpul? uneori inseamna totul, o secunda e definitorie, alteori o secunda si-un an se amesteca pana la identificare, oricate unitati s-ar ingramadi una in alta, cu toata puterea lor unificata n-au puterea sa schimbe nimic...

nu conteaza cat timp a trecut, sentimentele mele n-au fost alterate. au alunecat in spatele agitatiei cotidiene, au fost umbrite de rutina. nu conteaza...
de cate ori vreun gand te aduce in prim plan, descopar ca nu s-a schimbat nimic. ma intreb daca asa e si in mintea ta. ma intreb daca va fi mereu asa.
ma intreb daca pot schimba asta. ma intreb daca chiar as schimba asta, si dac-as putea...