Îți mai amintești cum era să mă săruți? Îți mai amintești gustul balsamului meu de buze? Îmi mai amintești rochiile acelea care îți plăceau atât de mult? Ai mai recunoaște parfumul meu?
Știi... eu încă îl port. Încă îmi amintește de tine...
Îți amintești felul cum îmi dădeai părul după ureche? Felul în care îmi acopereai mâna cu ale tale? Felul în care îți puneai un braț în jurul meu înainte să mă săruți? Felul în care mă sărutai ca să-mi distragi atenția de la orice altceva?
Încă mai funcționează - să-ți privesc buzele și să mi le amintesc pe ale mele încă mă distrage de la orice altceva.
Îți mai amintești felul în care vorbeam nimicuri ținându-ne în brațe doar ca să avem ce întrerupe cu sărutări? Mesajele pe care mi le trimiteai în anumite momente ale zilei, care deveniseră o dulce rutină? Când mi-ai spus să nu ezit să-ți trimit vreun mesaj când mă gândesc la tine?
Ei bine, încă mai vreau să-ți scriu când îmi traversezi mintea. Încă mă mai întreb ce faci. Doar că nu mai apăs ”trimite”...
Îți amintești cafeneaua aceea în care beam limonadă cu multă gheață? Cafeneaua aceea întunecoasă în care mă sărutai ore întregi? Strada aceea pe care ne ascundeam de restul lumii? Cafeneaua în care am ieșit prima dată?
Încă mai merg în toate aceste locuri. Încă mai sunt o parte din mine, doar că tu nu mai ești o parte din ele...
Știi ce e cel mai rău? Că nu mă lași să uit.
Parfumul acela e pe terminate, nu voi cumpăra încă unul. Acum, că a venit iarna, n-aș mai purta rochiile acelea. Nici limonadă cu gheață nu mai beau.
Dar tu încă mă mai bombardezi cu întrebări, deși nimic din ce fac nu mai e treaba ta. Tu încă îmi mai trimiți mesaje cu ceea ce-ți trece prin minte...
Când îmi vorbești fără vreun motiv concret, când îmi scrii, când încerci să îmi atragi atenția sau când mă privești lung, eu îmi amintesc că erai al meu...
Tu îți mai amintești asta?
