Nu spunem niciodată destul pentru că întotdeauna e posibil să primim mai mult...
Dar poate că uneori trebuie să spui destul, pentru că oricât ai spera, ești într-un punct mort.
Ai putea primi mai mult doar în altă parte, doar dacă ai spune destul, ți-ai lua porția de suferință și ai merge mai departe.

Trebuia să spun destul acum mult timp, dar vroiam să cred în posibilitatea de a primi mai mult. Nu pot să-ți port pică pentru că ai fost suficient de realist încât să-i pui capăt înainte să pierdem și mai multe...

Sunt așa o idioată.
Sunt o scorpie, rece și distantă... da, știu asta. Doar că din când în când încep să mă simt prost, las garda jos, încep să am încredere în oameni și îmi permit să mă atașez de ei. Mă port frumos, că doar nu-mi merită răutățile...
Apoi ajung să regret. Invariabil. După ce mă atașez destul de mult, inevitabil ajung în același pat, cu genunchii strânși la piept, ascunsă de pături, fără vreo idee cum să mă opresc din plâns. Doare al naibii de tare, și cel mai tare doare faptul că o merit. De fiecare dată.

Așa că încerc puțin mai tare să mă feresc de toate astea, devin puțin mai rea și revin la a fi o scorpie fără inimă.
Protejez o grămadă de lume de o suferință care nu e sub semnul întrebării, ci doar o chestiune de timp...
Sau poate că rănesc mai multă lume, doar că nu mai sunt eu aceea. Nu-mi mai pasă, că doar sunt o scorpie.

second chance

I can’t tell you what it really is
I can only tell you what it feels like
And right now it’s a steel knife in my windpipe
I can’t breathe but I still fight while I can fight
As long as the wrong feels right it’s like I’m in flight


You don’t get another chance
Life is no nintendo game...

Oh, sometimes I wish it was. I know I could make it right if i got a second chance, but I had my chance and I blew it...

I'm damaged goods

Sunt răni despre care știu că m-au adus aici. Știu ca sunt răni din trecutul meu care m-au definit mai mult decât orice altceva. M-au făcut ceea ce sunt astăzi. Dar tot acelea sunt răni pe care le credeam vindecate...

Nu sunt, și încep să mă întreb dacă vor fi vreodată... Să le bandajez nu e destul. Credeam că s-au închis în timp, dar dacă e așa, de ce încep să sângereze la cea mai mică zgârietură?

Știam că n-am să le uit, dar credeam că nu mă mai afectează decât urmele pe care le-au lăsat în mine și nu ele în sine...
Când pierd pe cineva, pierd din nou persoane lăsate de mult în trecut. Fantome se întorc să mă bântuie. Rănile încep iar să sângereze, și mă străduiesc și mai mult să îmi închid cât mai etanș cochilia, să nu mai poată pătrunde nimeni niciodată și să nu mai trebuiască niciodată sa o iau de la capăt.

I'm damaged goods off to see,
Now who would ever wanna be with me?

La un moment dat voi avea iar încredere în cineva. Mult mai greu, mult mai puțină. Apoi mă voi atașa. Niciodată prea tare sau prea brusc, mereu împotriva voinței mele. Dar n-am s-o mai arăt. N-am să mai las pe nimeni să știe că are acea putere asupra mea. N-am să mai risc să-mi arăt vulnerabilitatea în speranța că n-o va descoperi nimeni și astfel nimeni nu va putea profita de ea.
Apoi, invariabil, acea persoană va pleca. Nici nu mai contează dacă pentru că am reușit s-o alung sau pentru că n-am mai fost destul orice-aș fi făcut. Poate împotriva voinței ei, dar fiecare va pleca, mai devreme sau mai târziu. Lăsându-mă cu niște răni pe care am să mă străduiesc să le pansez cum pot, cu bucățele de inimă risipite în vânt... Am să mă conving că m-am vindecat, pentru a o lua de la început și a descoperi în cele din urmă că rănile alea sunt acolo, căutând un motiv să sângereze, mereu mai adânci...

Până când am să mai reușesc să mă adun de pe jos?
Cred că fiecare om are o limită. Ceva gen durere maximă admisă. A mea e mult, mult mai departe decât a altora, dar parcă cu cât îmi revin mai repede cu atât mai repede ajung iar în căutarea acelei limite. Cu cât mă recuprez mai bine, cu atât mai tare mă afund data viitoare.
Unde e acea limită, și mai ales ce se află după ea?

And I hurt so bad,
But I search my skin,
For the entry point,
Where love went in,
And ricoched and bounced around,
And left a hole where you walked out...

I don't know how much more love this heart can lose
And I'm dying, dying from these exit wounds.

It marks a battle, you still feel raw,
A million pieces of me on the floor,
I'm damaged goods off to see,
Now who would ever wanna be with me?

I've got all the baggage,
The drink the pills,
Yeah this is living,
But without the will,
I'm blacking out, I'm shutting down,
You left a hole where you walked out

I guess I lost... again.
I should stop playing games with my heart, while I still have it.

Hell is empty and all the devils are here.

I'm down in it
I tried my best but I just can't win...

Am trecut prin chestii mai rele, și am trecut cumva peste, de fiecare dată. Mereu era ceva care să mă facă să strâng din dinți, să deschid larg ochii și să merg înainte.

Doar că acum mă simt ca și cum ar fi sfârșitul lumii... sfârșitul lumii mele. Da, știu că o să fiu bine cumva, cândva, dar în mintea mea cuvintele astea nu au niciun sens, acolo nu mai e decât ceață și senzația asta care-mi fură vlaga.

Cumva, e același gol în stomac ca și înainte, ca și cel de lângă tine, dar nu mă entuziasmează, ci îmi face greață. Refuză să dispară sau să își slăbească strânsoarea, mă scurge încet de energie... Ești dementorul meu.
Absorbi viața din mine și mă faci să mă simt ca și cum nu voi mai fi niciodată fericită. Doar că tu nu mă faci să-mi amintesc cele mai grele momente din viața mea... o, nu. Îmi acaparezi mintea, și demonii sunt compuși din fericirea de atunci și certitudinea că s-a terminat.

Mereu am crezut ca durerea aceea din piept care face fiecare respirație tot mai grea e o metafora. Ei bine, nu e. E exact ceea ce simt acum, și e prima dată când pe lângă bucățelele sufletului meu mai am de a face și cu un rău fizic, cu imposibilitatea de a face ceva, cu provocarea care este fiecare mișcare.

Am trecut prin chestii mai rele, dar niciodată prin asta.
Mi-aș fi amintit senzația asta.

Nu știu de ce acum, de ce e așa de rău, sau dacă tu nu ești de fapt doar un catalizator și n-ai făcut altceva decât să deschizi temnița demonilor adunați în timp, pentru că așa mă simt... ca și cum fiecare furtună din trecut ar fi ieșit și și-ar fi unit forța cu celelalte.

De ce tu? De ce acum? Ăsta e universul arătându-mi că l-am subestimat când te-am subestimat pe tine? Credeam că nu te vreau pentru tine, ci pentru că nu te mai am... dar atunci de ce mă simt așa? Senzația asta este mult mai mult decât faptul că nu știu să pierd... Trecusem deja peste. Eram în regulă fără tine. Apoi m-ai făcut să sper, pentru ca a doua zi să-mi zdrobești delicat și cu zâmbetul pe buze toate speranțele, iar asta a fost deja prea mult...

Am trecut peste orgoliu cum n-am mai făcut-o niciodată, pentru că am crezut că aș mai putea avea o șansă, pentru că posibilitatea acelei șanse merita orice. Am greșit, am pierdut, și nu regret. Nu m-aș fi iertat niciodată dacă aș fi ratat acea șansă de a mai avea o șansă. Ce mă deranjează e că știu că aș fi în stare de atât de multe, dacă nu mi-ar fi atât de frică să te sperii și să risc să te pierd de tot...
Ce mi-e teamă e că te vreau atât de mult, încât am să-mi asum și riscul ăsta... va fi ca ruleta rusească, dar cu o mie de gloanțe și o șansă de salvare. Dacă te pierd de tot, nu știu dacă voi putea suporta asta...


She shuts out the night
Tries to close her eyes
If she can find daylight
Then she'll be alright
She'll be alright
Just not tonight

Nimic nu-i plăcea mai mult ca această mică lume a marilor visători...



Nimic, dar nimic, nu ar putea înlocui lumea viselor mele. Lumea în care evadez din tonurile de gri, lumea în care am adunat colțișoare de paradis care nu se potrivesc între ele, dar care împreună, sunt perfecte.
Lumea mea perfectă în care visele mele sunt alăturate viselor celor mai mari și expresivi visători... visele celor care au avut curajul să le împartă cu lumea.
Lumea în care să visezi e sinonim cu a respira, lumea în care îmi regăsesc visele și puterea de a crede în ele.


Lumea în care totul este posibil.

Presupun că e mai ușor să găsești pe altcineva decât să ierți...

Mai puțin atunci când îți pasă destul cât să știi că ai lângă tine ce-ți dorești și că nu va fi ușor să mai găsești pe cineva la fel. Când iubești, nu poți să nu ierți...

Deci, cu cât îți pasă mai puțin, cu atât ești mai câștigat.

Les fleurs du mal...

Te-am lăsat să pleci. Fără să spun tot ce avem de zis, tot ce ar fi trebuit să zic, tot ce îți datoram.
Vrei să pleci? Pleacă! Oricum n-aș putea să te țin lângă mine dacă tu nu vrei să stai. Îți promit că n-o să încerc.

Dar să nu îndrăznești să te mai întorci vreodată!
Este totul sau nimic, și dacă alegerea ta nu mai este totul, atunci eu aleg nimic.
Aleg să nu te mai văd până ce îmi ling rănile, aleg să nu te vad fericit fără mine, aleg să încui toate ușile după tine și să nu îți mai deschid vreodată, aleg să nu îți permit să te întorci vreodată, aleg să șterg tot ce ai lăsat în urmă. Aleg să mă eliberez.

La naiba, da, mă doare. N-am să te las să știi vreodată, dar deși e o prostie, da, îmi pasă. Deși am făcut tot posibilul să ma dezlipesc de tine, nu vroiam să te pierd. Deși știu că așa e cel mai bine, că ăsta e lucrul corect, mă doare... Mă străduiesc să nu te urăsc, să nu te disprețuiesc, să nu caut să te rănesc, să încerc să-ți fiu prietenă. Știu că n-am să reușesc, nici nu știu dacă tu chiar vrei asta, dar... nu știu.
Nu e vina ta așa cum nu e nici a mea, atunci de ce vreau să te arunc la gunoi?
De ce mă urăsc pe mine pentru că îmi pasă?

Deși nu primisem ce mi-am dorit, ce îmi doresc, am fost fericită cu tine. Iar acum că asta s-a dus, tind să uit toate modurile în care asta era greșit și tot ce era nasol și nelalocul lui și să-mi amintesc doar atât - că era bine.

People forget what you say and what you do, but they never forget how you make them feel.

Așa că lăsând la o parte tot ce aș vrea să-ți zic, dar n-am s-o fac, vreau să țin minte singurul lucru pe care ți l-aș spune, dacă aș avea ocazia.
Mulțumesc.

Stay in my arms if you dare
Or must I imagine you there?

S-a terminat, chiar dacă niciunul nu o spune. Încerci să te îndepărtezi încet, dar n-am să te las. Asumă-ți deciziile! Găsește-ți curajul să fii sincer. Cred că merit măcar atât...
S-a terminat... iar mă simt de parcă aș pierde ceva, de parcă aș pierde o bucată de lume, deși pierd de fapt un ghimpe de care încerc să scap de ceva vreme... De ce încep să apreciez ceva doar atunci când simt că îmi scapă printre degete? De ce iubesc ceva doar după ce îi dau drumul?

Să lupt să văd dacă pot salva ceva? Să am eu satisfacția că am încercat?
Sau să aleg calea ușoară, să te las să pleci pur și simplu și să-mi salvez orgoliul?

It's not the broken dreams that break us. It's the ones we didn't dare to dream.

De ce?

Repeți obsedant de ce. Răspunzi cu de ce, mă întrebi de ce, te întrebi de ce...

De ce să folosești câteva secunde să construiești ceva?
De ce să încerci să obții ceva ce ți-ar plăcea să ai?
De ce să ajuți pe cineva când nu ești obligat în niciun fel să o faci?
De ce să spui da când ai putea să spui nu?
De ce să dăruiești o explicație, ție sau altcuiva, când ai putea să dai din umeri și să treci peste?
De ce să ocolești ceva ce ai putea călca în picioare?

De ce?

Ei bine, de ce să lași ceva nou în urmă când ai putea distruge ceva?
De ce să folosești ceva ce ai irosi oricum ca să creezi ceva?
De ce să lași pe cineva să folosească ceva ce ai putea să arunci?
De ce să faci pe cineva să se simtă bine când ai putea la fel de bine să-l faci să plângă?
De ce să lași pe cineva să te ajute, când ai putea să te plângi în continuare cerșind atenție?
De ce să riști ceva și să deschizi posibilitatea să câștigi totul?
De ce să te ridici tu din mulțime?
De ce să depășești mediocritatea?

De ce să faci ceva bun când ai putea să nu faci nimic? De ce să faci ceva bun când ai putea să faci ceva simplu?

De ce, de ce, de ce?
De ce să faci ceva ce-ți dorești, când ai putea să-ți pui o mie de întrebări și să te convingi că e mai sigur să nu faci nimic?

Nu mă mai întreba de ce, atâta timp cât n-ai un motiv bun pentru care să nu!
De ce să construiești un castel de nisip, dacă oricum va fi măturat de valuri?
De ce să dăruiești un zâmbet, dacă nu vei fi răsplătit?
De ce să admiri o floare, când ai putea să treci pe lângă ea și să o lași să moară?
De ce să investești în ceva ce se va termina oricum?
De ce să iubești, dacă vei fi rănit?

De ce să trăiești, dacă oricum vei muri?

El amor es siempre paciente y amable, y nunca celoso. El amor nunca es jactancioso o presumido. Nunca es rudo o egoísta. Nunca se ofende ni es rencoroso. El amor no se deleita con los pecados de otros, sino que se deleita con la verdad. Siempre está dispuesto a disculpar, a confiar, a sentir esperanza y a soportar lo que sobrevenga.

Am I enough for you?

Will I ever be enough for you?