But I know you can't stay, so I won't be waiting, anticipating for the fall.
We had our time, baby, so I won't be waiting, anticipating for the call...

Baby, its over, we both know, lets go forward.
I love you, but in a different way, I love you, forever.
Now that we've come to the end of our story and I know that it's gonna be hard for me
Might hurt some, might get too much, but I gotta let it wait.
As the world turns around and we go different places,
New things, new dreams, new faces,
Wanna shake up, when we break up, but we keep our memories...


...cel puţin eu le-am păstrat alături de sfinţii minţii mele...

A scrie...

Necazul este că nu poţi şterge nimic din ce s-a petrecut în viaţa ta. Tabloul rămâne aşa cum a fost pictat. În literatură, scriitorul poate să renunţe la porţiuni care nu sunt în armonie cu întregul, dar viaţa păstreaza totul, nimeni nu poate înlătura un singur rând măcar.

Cred că acesta este motivul pentru care îmi place să scriu. Aşternute pe hârtie, gândurile mele se păstrează, adunate într-un singur loc, pentru cât timp vreau eu, dar pot să revin asupra lor. Le pot modifica oricând, până ce le aduc în forma în care îmi par perfecte... Pentru mine, perfecte sunt rândurile asupra cărora revin peste zile, luni, poate ani; deşi cu siguranţă sentimentele mele asupra subiectului s-au schimbat, nu aş mai schimba nimic din forma în care le-am pus la păstrare într-un caiet îngălbenit sau în memoria calculatorului. Dacă nu, le modific, iar şi iar, până ce trec testul timpului...
Îmi place puterea pe care o am asupra scrierilor mele-pagini de jurnal, schiţe în agendă, postări pe blog... e o putere pe care nu o am asupra vieţii reale şi nici nu o voi avea vreodată. Pot şterge porţiuni care nu îmi mai plac şi adăuga altele; şlefuiesc cu răbdare propoziţii până ce strălucesc asemeni briliantelor în ochii mei.
Cred că este şi un exerciţiu de autocunoaştere. Îmi place să citesc pagini scrise în fugă în trecut, să le compar cu ideile ce-mi vâjâie în minte în prezent, să pot observa modul în care gândesc sau felul în care m-am schimbat. Cred că mă ajută să-mi formez părerea de sine, şi e un bun exerciţiu de imaginaţie să încerc să aleg ceea ce vreau să devin şi să caut modurile în care pot ajunge acolo. Mă îndoiesc că există vreo scriere originală, oricât de puţin elaborată, care să nu poarte amprenta autorului, să nu-i trădeze caracterul şi modul de a gândi, dispoziţia sau aspiraţiile...

Sunt astăzi unde m-au adus gândurile mele. Voi fi mâine unde mă vor putea duce gândurile mele.

People always leave...

Cântec prost

Un sarut dura pe-atunci cat discurile cu Pink Floyd
Ne-am iubit atat de mult incat am declansat razboi...

În mintea mea, tu eşti coloana sonoră a filmului meu, mereu. Însăşi acţiunea sau doar în surdină, melodia ta nu-mi dă pace, nu se opreşte niciodată.

Filmul nostru l-as vedea din nou
Din pacate nu-i pe video...

Deşi se comportă ca un DVD-player blocat pe repeat, mintea mea nu are butoane. Nu îmi arată ce vreau eu să văd. Unul fast-forward mi-ar prinde bine până ce vei fi iar aici, iar pentru atunci îmi doresc unul pause. Apoi unul back, abia apoi replay...

As vrea sa-ti scriu ceva frumos
Dar e un cantec fara rost

Şi, desigur, aş vrea un buton stop, pentru când totul devine prea greu de îndurat-prea real...

Doua inimi vor rula acelasi film la nesfarsit
Lumea asta pare plina doar de prosti ce s-au iubit

Don't count me out. I'm not giving up on you.

I've become a mess. I'm hopeless...

A-ţi aminti sau a visa?

Ce face diferenţa între realitate şi vise? Sau mai bine zis, între ceea ce a fost real şi ceea ce ai visat?

Realitatea a devenit în secunda doi amintire. O povesteşti încercând s-o faci să dureze, o derulezi iar şi iar în minte, dar nu te mai încălzeşte cu nimic. Magia momentului e o amintire ce n-o poţi învia.

Visul... ai petrecut timp construindu-l în minte, ca apoi şi el să devină o amintire, pe care o derulezi în minte la nesfârşit încercând s-o păstrezi pentru încă o clipă. În timpul în care l-ai construit, te-a făcut la fel de fericit ca şi cum ar fi fost real, poate chiar mai fericit - depinde de imaginaţia ta dacă l-ai construit atât de bine încât te-a entuziasmat, te-a făcut să vrei să-l urmezi, ţi-a făcut privirea să strălucească... Acum, din nou, magia s-a pierdut şi nu te mai poate încălzi. Deci totuşi ce naiba face diferenţa între realitate şi vis?

Un moment real e un vis pe care l-ai împărţit cândva cu cineva.

Un moment real e un vis care s-a încheiat, ştii că a fost posibil, dar a trecut; a fost posibil, dar nu se va întoarce. E un moment care devine un vis...

Dear hater

Îţi place să mă răneşti, nu? Te face să te simţi bine. Te face să crezi că eşti puternic. Înţeleg... şi îmi pare rău. Te obişnuisem să-ţi cedez ţie visele mele la prima ameninţare...

Dar ştii ceva? S-a terminat cu asta! M-am obişnuit să câştig, iar tu ai face bine să înveţi să pierzi pentru că asta nu va rămâne ultima ta înfrângere.

Am învăţat că deşi pot pierde încercând, nu pot reuşi fără să încerc şi să lupt pentru ce vreau. Tu m-ai învăţat asta. Să te retragi poate fi mai demn decât să fii învins, dar până cand...?

Fiecare gest al tău s-a adunat în mine, m-a înverşunat până ce s-au adunat destule cât să-mi dea puterea să distrug zidul de teamă ce mă despărţea de puterea din mine.
"It makes me that much stronger, so thanks for making me a fighter."

Credeai că m-ai învins? Ai crezut asta vreodată?

Dragul meu, nu era sfârşitul cărţii, nici măcar aproape de el.

Soarele tocmai a răsărit, şi cu siguranţă nu datorită ţie. Abia se încheie prologul...

We are what we repeatedly do. Excellence, therefore, is not an act but a habit.